Regiunea Odesa din sudul Ucrainei a fost, în noaptea de miercuri spre joi, ținuta unui atac cu drone ale Rusiei. Potrivit oficialilor ucraineni, forțele Moscovei au lansat 20 de drone, dintre care 17 au fost interceptate. De cealaltă parte, o dronă ucraineană a lovit un complex petrochimic din Republica Bașkotorstan, la 1.500 de kilometri de linia frontului. După dejucarea planului de asasinare a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful Administrației Securității de Stat.

22:4809-05-2024

Zelenski l-a demis pe șeful Administrației Securității de Stat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful Administrației Securității de Stat a Ucrainei (UDO), Serhii Rud, potrivit unui decret prezidențial publicat joi seară, 9 mai, a relatat The Kyiv Independent.

Președinția ucraineană nu a oferit un motiv pentru demiterea lui Serhii Rud din postul de șef al UDO, dar acest act survine la două zile după dejucarea unui plan de asasinare a lui Zelenski.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit o rețea de agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) care complotau pentru a-l asasina pe Zelenski și alți oficiali de rang înalt din Ucraina. Doi colonei ai UDO, acuzați de scurgere de informații clasificate către Rusia, au fost arestați în acest caz.

Mai multe detalii: Zelenski l-a demis pe şeful securităţii din Ucraina, considerat responsabil de tentativa asasinării sale

21:4409-05-2024

Cel puțin două femei ucise în Rusia, susțin oficiali regionali

Două femei au fost ucise joi în urma unor atacuri efectuate de ucraineni la Belogorod și Kursk, susțin oficiali ruși.

Guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, a declarat că o femeie a fost ucisă şi o alta a fost rănită în urma unui „bombardament” efectuat de ucraineni asupra satului Tetkino, situat foarte aproape de graniţă.La rândul său, Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a anunţat că un atac ucrainean a provocat moartea unei femei în satul Novaia Tavoljanka, de asemenea foarte aproape de Ucraina, transmite France-Presse, potrivit Agerpres.

21:4109-05-2024

Slovacia susține că arestează tot mai mulți ucraineni care fug de mobilizare

Slovacia a anunţat joi că numărul bărbaţilor ucraineni cu vârsta necesară pentru a servi în armată care trec ilegal graniţa slovacă aproape s-a dublat într-un an, înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi privind mobilizarea în Ucraina, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.Potrivit poliţiştilor de frontieră slovaci, 338 de ucraineni au fost arestaţi şi apoi eliberaţi la frontieră în primele patru luni ale anului, faţă de 166 în aceeaşi perioadă a anului 2023.„În prima săptămână a lunii mai, am arestat 45 de bărbaţi”, a declarat Agnesa Kopernicka, purtătoarea de cuvânt a poliţiei de frontieră slovace.În aceeaşi perioadă anul trecut, „numărul lor era de patru”, a adăugat ea.O nouă lege care va intra în vigoare la sfârşitul acestei luni în Ucraina va face mai dificilă evitarea mobilizării, notează France-Presse.

21:3709-05-2024

Roberta Metsola: UE trebuie să își respecte promisiunile față de Ucraina

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a invitat joi Uniunea Europeană să furnizeze ajutorul promis Ucrainei şi să-şi „intensifice” şi mai mult sprijinul său împotriva invaziei ruse, în cadrul unei vizite la Kiev, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.Preşedintele Volodimir Zelenski, cu care ea s-a întâlnit de Ziua Europei, a salutat eforturile europene, dar a subliniat că Rusia a „profitat” de întârzierile intervenite în livrarea ajutorului occidental.„Ştim foarte bine că Ucraina are nevoie urgentă de mai multe echipamente şi sisteme de apărare antiaeriană”, a afirmat Roberta Metsola.„Noi, europenii, trebuie să ne ţinem promisiunile, trebuie să ne asumăm responsabilităţile, trebuie să ne intensificăm sprijinul”, a pledat ea.

19:5609-05-2024

Lituania, îngrijorată de un atac rusesc dinspre Belarus

Ministrul de Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, a evocat într-un interviu acordat pentru The Times despre amenințările care planează asupra țării sale dinspre Belarus.

Liderul belarus Aleksandr Lukașenko, un aliat al Kremlinului, și-a întețit recent retorica împotriva Lituaniei, vorbind deschis despre un posibil atac asupra Coridorului Suwalki, o fâșie terestră de la granița lituaniano-poloneză considerată „călcâiul lui Ahile al NATO”. El a acuzat apoi opoziția din Belarus că vrea să ocupe un cartier din capitala țării, Minsk, și să ceară ajutorul NATO. Ulterior, regimul de la Minsk a acuzat Lituania de o tentativă cu drone asupra capitalei Belarusului. Lituania a respins această acuzație, considerând-o drept absurdă.

„Auzim astfel de lucruri aproape săptămânal. Și nu cred că este o coincidență că toate acestea se întâmplă acum”, a declarat șeful diplomației lituaniene în interviul acordat pentru The Times.

Pe de altă parte, premierul lituanian Ingrida Simonyte a declarat într-un interviu publicat miercuri de Financial Times că țara sa este pregătită să trimită trupe pentru misiuni de instruire în Ucraina în pofida retoricii nucleare a Rusiei.

Citeşte întreaga ştire: Lituania, îngrijorată de un atac rusesc dinspre Belarus: intensificarea retoricii „nu este o coincidență”

17:5009-05-2024

Generalul Valeri Zalunjnîi a fost trecut în rezervă și numit ambasador în Marea Britanie

Generalul Valeri Zalujnîi, fostul comandant-șef al armatei ucrainene, a fost trecut în rezervă și numit oficial, joi, în postul de ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, relatează publicația Zerkalo Nedeli.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi două decrete referitoare la Zalujnîi: unul privind trecerea în rezervă a fostului comandant șef al forțelor armate ale Kievului – „din motive de sănătate, cu dreptul de a purta uniforma militară” – și altul privind numirea acestuia în postul de ambasador în Marea Britanie, un aliat-cheie al Ucrainei.

Mai multe detalii: Generalul Valeri Zalunjnîi a fost trecut în rezervă. Fostul șef al armatei ucrainene a fost numit ambasador într-un aliat-cheie al Ucrainei

17:4709-05-2024

Dezertor din armata rusă, arestat în Polonia

Poliția de frontieră din Polonia a anunțat miercuri că a arestat un dezertor din armata rusă care a trecut ilegal granița din Belarus, informează The Moscow Times.

„Am arestat un dezertor din Rusia. Avea asupra sa documentele militare”, a declarat pentru France-Presse purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră din Polonia, Katarzyna Zdanowicz.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, care a trecut ilegal frontiera din Belarus în Polonia, în nord-estul Poloniei”, a precizat ea, fără a oferi alte detalii.

Potrivit postului de radio RMF FM, care citează surse anonime, bărbatul era îmbrăcat în civil și nu avea asupra sa nicio armă. În schimb, deținea documente militare, inclusiv un un contract care sugerează că a luptat în Ucraina.

Purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră poloneze nu a putut indica dacă a fost vorba despre primul caz de acest gen de la lansarea agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei.

Pe de altă parte, Ambasada Rusiei în Polonia a susținut că nu a primit „nicio informație” din partea autorităților poloneze cu privire la reținerea unui dezertor rus.

15:5409-05-2024

Zelenski a numit un nou comandant al forțelor pentru operațiuni speciale

Volodimir Zelenski a numit joi un nou comandant al forțelor pentru operațiuni speciale din cadrul armatei ucrainene, informează Zerkalo Nedeli.

Serhii Lupanciuk, comandant al forțelor pentru operațiuni speciale, a fost demis după șase luni de activitate în acest post, fiind înlocuit cu generalul de brigadă Oleksandr Trepak.

Oleksandr Trepak, prezent pe front încă din 2014, din momentul declanșării războiului din Donbas, este un erou al Ucrainei. El a deținut în ultimii trei ani postul de comandant adjunct al forțelor pentru operațiuni speciale, care au fost înființate în 2016.

15:4209-05-2024

Vicepremierul responsabil de reconstrucție, demis în urma unui vot în Rada Supremă

Rada Supremă, forul legislativ al Ucrainei, a votat joi pentru destituirea vicepremierului Oleksandr Kubrakov, care a fost responsabil pentru eforturile de reconstrucţie în timpul războiului şi pentru crearea unui coridor vital pentru exporturile ucrainene pe Marea Neagră, relatează Reuters, potrivit Agerpres.De asemenea, Kubrakov (41 de ani) a ajutat la asigurarea rutelor logistice pentru milioane de persoane care au încercat să se adăpostească după lansarea războiului la scară largăde către Rusia, la 24 în februarie 2022.Potrivit presei ucrainene, ministerul condus până acum de Oleksandr Kubrakov ar urma să fie împărţit în două portofolii separate, consacrate infrastructurii şi politicilor regionale.

14:5809-05-2024

Zelenski îl compară pe Putin cu Hitler într-un discurs de Ziua Europei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre unitatea Europei și nevoia de a opri războiul din țara sa, într-un discurs susținut joi, 9 mai, în prezența președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, relatează BBC Rusia.

În acest context, liderul ucrainean l-a comparat pe președintele Rusiei cu dictatorul nazist Adolf Hitler.

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt cât mai repede posibil – și să punem capăt în mod echitabil – acestui război rusesc, care continuă pe teritoriul Ucrainei, dar să ne fixăm ca țintă întreaga Europă, unitatea europeană, întregul proiect european. Fiecare dintre voi vede că Putin a venit pe teritoriul nostru în același mod în care Hitler a intrat pe teritoriul altor națiuni – în mod criminal, neprovocat și absolut urât”, a spus Volodimir Zelenski.

Pe 9 mai, Uniunea Europeană și Ucraina sărbătoresc Ziua Europei, dedicată păcii și unității pe continent. În schimb, Rusia celebrează astăzi victoria URSS asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Mai multe detalii: „Putin a venit în țara noastră la fel cum Hitler a intrat pe teritoriul altor națiuni”, spune Zelenski de Ziua Europei

14:2309-05-2024

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în vizită la Kiev

Șefa Legislativului UE, Roberta Metsola, se află joi, 9 mai, într-o vizită în capitala Ucrainei. Președintele Radei Supreme (Parlamentul unicameral al Ucrainei), Ruslan Ștefanciuk, a publicat pe rețeaua X o imagine din momentul primirii Robertei Metsola, la gara din Kiev, relatează BBC Rusia.

„Parlamentul European se află, fără îndoială, în prima linie a susținerii Ucrainei. A fost prima instituție din UE care a pledat pentru statutul de candidat al Ucrainei la aderarea la UE. Parlamentul European a avut întotdeauna o voce puternică atunci când a fost vorba de crearea unei coaliții internaționale care să sprijine lupta noastră pentru libertate și valorile europene, atunci când a fost vorba de furnizarea de arme Ucrainei și de sporirea presiunii sancțiunilor împotriva Rusiei. Iar Ucraina va aprecia întotdeauna acest lucru”, a scris Ștefanciuk pe rețeaua socială.

🇺🇦🇪🇺 On Europe Day, I am pleased to welcome @Europarl_EN @EP_President to Kyiv. The European Parliament is undoubtedly at the forefront of supporting Ukraine. It was the first institution in the EU to advocate for Ukraine’s candidate status for accession to the EU.The… pic.twitter.com/rdQXMtt2JY

— Ruslan Stefanchuk (@r_stefanchuk) May 9, 2024
14:1609-05-2024

Putin: Belarus se va alătura Rusiei în a doua etapă a exercițiilor nucleare

Belarus va participa alături de Rusia în cea de-a doua etapă a exercițiilor nucleare, a declarat președintele rus Vladimir Putin, precizând că, în total, vor fi trei etape ale acestor exerciții, relateaăz BBC Rusia.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe 6 mai că Statul Major General, în numele președintelui Vladimir Putin, a început pregătirile pentru desfășurarea în viitorul apropiat a unor exerciții care implică „armele nucleare non-strategice” (tactice).

A doua zi, Ministerul belarus al Apărării a anunțat începerea unei „inspecții bruște” a purtătorilor de arme nucleare tactice din cadrul forțelor armate ale țării.

14:0609-05-2024

Atac cu dronă asupra unei rafinării de petrol din regiunea rusă Bașkiria

O dronă a atacat rafinăria de petrol a Gazprom Neftekhim Salavat de pe teritoriul regiunii ruse Bașkiria, provocând un incendiu, relatează BBC Rusia și Ukrainska Pravda.

„Astăzi, în jurul orei 13.00, o dronă a atacat zona industrială a orașului Salavat, după care s-a produs fum în zona uneia dintre instalațiile întreprinderii Gazprom Neftekhim Salavat. Întreprinderea își desfășoară activitatea în mod normal”, a precizat pe Telegram președintele regiunii Bașchiria, Radiy Khabirov.

Oficialul a acuzat „o încercare de a discredita” sărbătoarea din ziua de 9 mai, când Rusia marchează Ziua Victoriei URSS asupra Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Nu intenționăm să cedăm provocărilor. La mulți ani, încă o dată, de Ziua Victoriei pentru toată lumea!”, a precizat Khabirov.

Bașkiria se află la peste o mie de kilometri de granița cu Ucraina.

În noaptea de 9 mai, a fost atacat și un depozit de petrol de lângă Anapa, din regiunea rusă Krasnodar.

De la începutul anului, rafinăriile de petrol din Rusia au devenit ținte ale dronelor ucrainene, ceea ce a dus la o reducere a producției de combustibil.

Ucraina nu a comentat aceste atacuri.

Mai multe detalii: Atacuri cu drone asupra infrastructurii de petrol din Rusia, inclusiv la 1.500 de kilometri de granița cu Ucraina, o distanță record | VIDEO

13:3909-05-2024

Rusia a executat cel puțin 15 soldați ucraineni care încercau să se predea – raport al Human Rights Watch

După ce a analizat cinci incidente separate, organizația non-guvernamentală Human Rights Watch (HRW) a ajuns la concluzia că soldații ucraineni au fost „împușcați cu sânge rece”, relatează Euronews.

Potrivit raportului HRW, de la începutul lui decembrie 2023, se presupune că forțele ruse au executat cel puțin 15 soldați ucraineni care încercau să se predea. Astfel, Human Rights Watch a cerut ca cele cinci incidente analizate să fie investigate drept crime de război.

Organizația a analizat imagini filmate cu drona și publicate pe rețelele sociale pe 2 decembrie, 27 decembrie și 25 februarie. În videoclipuri, soldații ucraineni păreau să se fi predat, dar au fost împușcați de trupele rusești.

Conform Convențiilor de la Geneva, militarii care nu mai participă la lupte din motive precum predarea, rănirea sau capturarea trebuie să fie tratați uman și nu mai sunt ținte legale de atac.

Mai multe detalii: Armata rusă a executat cel puțin 15 soldați ucraineni care încercau să se predea, din decembrie 2023 – raport al Human Rights Watch

12:3309-05-2024

Peste 800 de instalații de încălzire din Ucraina, avariate sau distruse de la începutul războiului, spune premierul Șmihal

Atacurile rusești au avariat sau distrus peste 800 de instalații de încălzire din Ucraina de la începutul invaziei ruse declanșate în februarie 2022, a declarat premierul ucrainean Denis Șmihal, miercuri, 8 mai, relatează The Kyiv Independent.

Capacitatea de producție de energie a Ucrainei a scăzut cu până la 8 gigawați oră (GWh) și are nevoie de aproape un miliard de dolari pentru a fi compensată, a spus șeful guvernului de la Kiev în timpul unei reuniuni dedicate pregătirii pentru viitorul sezon rece.

În acest context, Șmihal a afirmat că este nevoie de mai multă asistență din partea partenerilor internaționali pentru a sprijini infrastructura energetică a Ucrainei.„Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a atrage resurse”, a spus oficialul ucrainean.

Peste 410 milioane de euro au fost deja colectate pentru Fondul de sprijin energetic al Ucrainei, iar în curând va fi lansat un nou program al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în valoare de 190 de milioane de dolari pentru sectorul energetic, dar acest lucru nu este suficient, a spus Șmihal.

Cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, DTEK, a declarat pe 28 aprilie că forțele rusești au vizat centralele termice din Ucraina de aproape 180 de ori de când a început războiul.

12:1909-05-2024

Opt persoane au fost rănite în urma unui atac aerian ucrainean în regiunea Belgorod, anunță Rusia

Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane pe 9 mai, a afirmat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, citat de The Kyiv Independent, care precizează că nu a putut verifica aceste declarații.Autoritățile ucrainene nu au făcut niciun comentariu cu privire la atacul despre care vorbește oficialul rus.

Potrivit guvernatorului din Belgorod, în urma loviturii, au fost avariate 34 de apartamente din 19 blocuri, o casă și 37 de vehicule.

De asemenea, mai multe case și vehicule ar fi fost avariate într-un sat aflat la aproximativ nouă kilometri sud de oraș.

12:0809-05-2024

Cel puțin doi morți și doi răniți în urma unui atac de la Nikopol

Orașul Nikopol din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk a fost bombardat joi dimineață de forțele ruse, două persoane fiind ucise și alte două, rănite, relateză Ukrainska Pravda, care îl citează pe președintele administrației regionale de stat, Serghei Lisak.

În urma atacului, „o casă particulară a luat foc. Alte două case au fost avariate. Cinci blocuri de apartamente au fost, de asemenea, lovite. Au fost avariate un magazin, două pavilioane comerciale, anexe și o conductă de gaz”, a mai precizat oficialul.

07:2909-05-2024

Statele Unite pregătesc mai multe pachete de ajutor pentru Ucraina, anunță Departamentul de Stat

Guvernul Statelor Unite lucrează la pachete suplimentare de finanțare pentru Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, într-o conferință de presă de miercuri, 8 mai, relatează The Kyiv Independent.

SUA au adoptat în aprilie un pachet de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev, după șase luni de lupte politice interne și întârzieri.

„Lucrăm la alte pachete. Cred că vă puteți aștepta să ne vedeți revenind la ritmul în care ne aflam înainte de a avea această pauză de finanțare”, a declarat Miller.

Oficialul a menționat recentul pachet suplimentar în valoare de un miliard de dolari, anunțat la scurt timp după ce legea privind ajutorul extern a fost promulgată. Ajutorul include muniție pentru HIMARS, proiectile de artilerie de 155 mm, interceptoare de apărare aeriană și vehicule blindate.

Miller a precizat că sunt în curs de desfășurare planuri pentru ajutoare viitoare, dar a refuzat să ofere detalii despre ce vor include pachetele sau când vor fi anunțate.

„Ar trebui să vă așteptați să vedeți că vor veni fonduri suplimentare, dar nu am de gând să vă dau astăzi un calendar cu privire la momentul în care vom face un astfel de anunț”, a afirmat el.

07:0609-05-2024

Ucraina anunță că a distrus 17 din cele 20 de drone lansate de Rusia asupra Odesei în timpul nopții

Apărarea aeriană ucraineană a distrus 17 drone Shahed din cele 20 cu care forțele ruse au atacat regiunea Odesa în noaptea de miercuri spre joi, relatează Ukrainska Pravda, care îl citează pe Nikolai Oleshchuk, comandatul Forțelor Aeriene.

Potrivit acestuia, trupele ruse au lansat dronele din Capul Chauda, în Crimeea.

Anterior, Forțele Aeriene au avertizat asupra amenințării reprezentate de dronele de atac rusești din Marea Neagră.

21:5008-05-2024

Zelenski îl numește „nazist” pe Putin. „Întreaga lume trebuie să înțeleagă cine este”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat invazia rusă a Ucrainei cu ocuparea ţării sale de către nazişti, într-un discurs adresat națiunii şi difuzat la 8 mai, zi în care Ucraina şi Uniunea Europeană sărbătoresc victoria aliaţilor asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial, informează Politico.

„În ziua de Comemorare a victoriei asupra nazismului din cel de-al Doilea Război Mondial, Putin cel nazist a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Întreaga lume trebuie să înțeleagă cine este. Lumea nu trebuie să dea o șansă noului nazism”, a declarat Volodimir Zelenski.

21:3508-05-2024

Lukașenko a sosit într-o vizită la Moscova

Președintele Belarusului Alexander Lukașenko a sosit într-o vizită de lucru la Moscova, a informat serviciul de presă al șefului statului, citat de agenția rusă Interfax.

„La Moscova, pe 8 mai, șeful statului va participa la o reuniune a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic”, a transmis departamentul într-un comunicat.

Este de așteptat ca Lukașenko, în discursul său, să sublinieze poziția Belarusului cu privire la principalele probleme de pe agendă și să vorbească despre perspectivele dezvoltării ulterioare a integrării eurasiatice.

Serviciul de presă al președintelui belarus a adăugat că, în prima jumătate a zilei de 9 mai, Lukașenko, împreună cu lideri din alte țări, vor participa în Piața Roșie la o paradă militară pentru comemorarea a 79 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic.

De asemenea, tot pe 9 mai, Lukașenko va participa și la o ceremonie de depunere a florilor la Mormântul Soldatului Necunoscut.