Incidentul a avut loc, sâmbătă dimineață, în localitatea Săbăoani, județul Neamț, după ce un bărbat de 60 de ani a căzut de pe o pasarelă în fața unui tren Regio, relatează Agerpres.

„În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul Regio, care circulă pe ruta Bacău – Iaşi, ar fi accidentat un bărbat în vârstă de 60 ani, din judeţul Iaşi, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor”, a transmis IPJ Neamţ.

Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul bărbatului.

Potrivit unor surse citate de Știri-Neamț.ro, bărbatul s-ar fi aruncat în fața trenului de pe o pasarelă ce trece deasupra căii ferate.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected].

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

FOTO: IJP Neamț