Simona Halep vorbește, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre ce a simțit în momentul în care a fost depistată pozitiv. Sportiva a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu o lovitură de camion, relatează News.ro.

„A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion. Când am primit e-mailul, eram: Este o greşeală. Nu poate fi adevărat. Da, a fost o durere foarte mare când s-a întâmplat asta şi nu m-am gândit niciodată că pot trăi aşa ceva”, a spus sportiva.

A fost foarte, foarte dificil, a menţionat ea în interviul care încă nu a fost difuzat, potrivit tennis.com.

„În primul rând pentru că nu ştiam cum s-a întâmplat. Apoi, când am descoperit suplimentul contaminat, a fost un pic mai bine pentru că măcar ştii ce s-a întâmplat. Dar da, totuşi, a fost un dezastru să trăiesc această emoţie”.

Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat – un medicament interzis care stimulează producţia de globule roşii – la US Open din acel an.

Jucătoarea a fost acuzată şi de o altă încălcare de regulament anul trecut, din cauza unor nereguli în paşaportul său biologic, o metodă concepută pentru a monitoriza, în timp, diferiţi parametri sangvini pentru a descoperi un potenţial dopaj.

Dar Halep, care a negat cu tărie acuzaţiile care i s-au adus, a primit permisiunea de a reveni la joc după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în martie 2024, că suspendarea sa ar trebui redusă la nouă luni. Această perioadă o ispăşise deja şi expirase în 6 iulie 2023.

De la revenirea în circuit, Simona Halep a jucat la un singur turneu, la Miami, unde a fost învinsă cu 1-6, 6-4, 6-3 de Paula Badosa în runda inaugurală.