Ierusalimul este în alertă maximă, după ce doi indivizi au intrat cu mașina peste credincioși, apropierea sinagogii Romema, în timpul „îndepărtarii drojdiei” de Paștele evreiesc. Atacatorii au fugit, iar poliția a găsit în vehiculul abandonat un topor și pistol-mitralieră Carlo, relatează Yedioth Ahronoth.

Două persoane au fost rănite ușor, luni, 22 aprilie, într-un atac cu mașina în fața unei sinagogi din cartierul Romema din Ierusalim.

Potrivit rapoartelor poliției, doi agresori au fugit de la fața locului, lăsând în urmă un pistol-mitralieră Carlo, nefolosit. Atacatorii erau înarmați și cu un topor.

Atacatorii au ajuns la fața locului cu o Kia albă și au intrat în vitează într-un alt vehicul. Un elicopter a fost desfășurat pentru a ajuta la urmărirea lor, după incident.

Magen David Adom (MDA), echivalentul israelian al Crucii Roşii, a transmis că două persoane, între care un tânăr de 18 ani, au fost rănite și au fost transportate la spital cu „răni moderate”.

„Oamenii ne-au spus că a fost loviții de o mașină, când pregăteau pâinea dospită, lângă intrarea în sinagogă”, a transmis MDA.

Paștele evreiesc începe luni, 22 aprilie, și se termină după căderea nopții, pe 30 aprilie

Foto: captură ynenews.com