Grupări armate palestiniene, inclusiv una care pretinde că face parte din mișcarea islamistă Hamas, au furat luna trecută 66 de milioane de euro din seifurile unor sucursale bancare din Gaza. Armata israeliană a confiscat, de asemenea, fonduri pentru a nu ajunge în mâinile Hamas, relatează Le Monde.

Un document trimis de Banca Palestinei „unor parteneri internaţionali” descrie furturi spectaculoase, inclusiv unul care a avut loc în principala sa agenţie din oraşul Gaza, scrie ziarul francez.

Potrivit documentului, în dimineaţa zilei de 16 aprilie, angajaţii sucursalei principale din Gaza a Băncii Palestinei au observat o gaură făcută în tavanul camerei seifului. Cu câteva ore mai devreme, o grupare armată neidentificată pătrunsese acolo și pusese mâna pe „echivalentul a 2,8 milioane de euro în shekeli israelieni”, se arată în acest document redactat patru zile mai târziu.

Apoi, „a doua zi de dimineaţă, pe 17 aprilie, grupări armate echipate cu explozibili” s-au întors la clădire pentru a arunca în aer învelişul de ciment turnat între timp pentru a proteja restul banilor şi au deschis trei seifuri din care au sustras „echivalentul a 29 de milioane euro în diferite valute”.

În cele din urmă, pe 18 aprilie, bărbați înarmați care au pretins că sunt „de la cele mai înalte autorităţi din Gaza”, adică din partea Hamas, au atacat o doua sucursală, situată în centrul orașului Gaza, și au plecat „cu echivalentul a 33,6 milioane de euro în shekeli israelieni”.

Potrivit Le Monde, armata israeliană a luat de asemenea „o sumă importantă de bani aparţinând” Băncii Palestinei. Citând relatări din presa israeliană, ziarul francez scrie că suma respectivă, în valoare de zeci de milioane de dolari, ar fi fost confiscată în luna februarie pentru a nu ajunge în mâinile Hamas.

Ziarul francez mai scrie că, din cauza războiului, Banca Palestinei nu mai reușește să-și păstreze în siguranţă numerarul, iar locuitorii din Gaza au dificultăți în efectuarea operațiunilor bancare.

„Doar două bancomate mai funcţionează, la Rafah şi la Deir Al-Balah (sud), când au curent electric”, susține Le Monde.În plus, adaugă ziarul franez, „bărbaţi înarmaţi mascaţi ameninţă clienţii în faţa bancomatelor, cerând un procent din retragerile lor”. Le Monde prezintă ca dovezi mărturii ale unor locuitori din Gaza, coroborate cu înregistrări de pe camerele de supraveghere.

Fondată în 1960, Banca Palestinei este principala instituţie financiară din Gaza.