Ordonanța de Urgență care stabilește comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale a fost adoptată tacit de Senat, în condițiile în care partidele Puterii au evitat orice urmă de dezbatere privind conținutul acesteia.

PSD și PNL au schimbat legislația electorală pentru europarlamentare și locale prin ordonanță de urgență, pentru că procedura privind intrarea în vigoare era mult mai rapidă și Opoziția cu greu ar fi putut să dea peste cap planurile Puterii. Însă atitudinea de evitare a oricărei forme de contestatare din partea Opoziției a continuat și la Senat, for unde liberalii și social-democrații au evitat cât au putut dezbaterea proiectului privind aprobarea sau respingerea OUG-ului.

Pe 6 aprilie s-a împlinit termenul până la care senatorii ar fi trebuit să dezbată proiectul OUG-ului deja aflat în vigoare. Luni, plenul Senatului va lua act de adoptarea tacită. Comisiile raportoare (Comisia juridică și Comisia de administrație), adică structurile care ar fi trebuit să stabilească forma pentru a fi supusă la votul din plen, sunt controlate de liberali și social-democrați.

Prin urmare, în momentul de față proiectul de lege va merge pe masa deputaților, for unde acesta poate sta la sertar și mai mulți ani. De exemplu, unul din cele mai importante acte normative, Codul Administrativ, stă în sertarele din Camera Deputaților din 2019, OUG prin care a fost aplicat având numeroase semne de întrebare privind constituționalitatea.

CCR e așteptată să judece ordonanța comasării

Cazul ordonanței comasării va fi judecat de Curtea Constituțională, după ce ÎCCJ a acceptat o excepție de neconstituționalitate ridicată de REPER, dar și una din partea formațiunii Forța Dreptei. Până în prezent, CCR nu a comunicat vreun termen privind judecarea speței, cu toate că e vorba de un demers care ar urma să se finalizeze în 9 iunie, iar o eventuală neconstituționalitate după scrutinul din iunie ar da peste cap toată administrația publică.

Pe lângă cei 33 de europarlamentari, pe 9 iunie vor fi aleși și circa 3.200 de primari, 42 de șefi de Consiliu Județean, dar și zeci de mii de consilierii locali și mii de consilieri județeni.