Mai multe focuri de armă au fost auzite într-o galerie comercială din Texas, a transmis sâmbătă poliţia din oraşul El Paso, în sudul SUA, făcând apel la populaţie să se ţină la distanţă, relatează AFP.

“Alertă de focuri de armă. Nu vă apropiaţi de galeria comercială Cielo Vista”, a scris poliţia pe Twitter la 17.00 GMT. O oră mai târziu, poliţia a precizat că situaţia era în continuare “în desfăşurare”.

Mai multe persoane au fost ucise în atac, a spus Olivia Zepeda, şefa de cabinet a primarului din El Paso, conform site-ului CNN.

Potrivit altor informații, citate de EPA, o persoană a fost ucisă, cel puțin 18 rănite, iar un suspect a fost reținut.

Conform presei locale, focurile de armă au avut loc într-un supermarket Walmart. “Am primit mai multe informaţii privind prezenţa mai multor atacatori”, a adăugat poliţia.

Marţi, două persoane au fost ucise şi un poliţist a fost rănit într-un supermarket al aceluiaşi lanţ comercial în Mississippi.

Duminică, trei persoane, între care un băiat de şase ani, au fost ucise când un atacator de 19 ani a deschis focul la un festival gastronomic la Gilroy, în California, la sud de San Francisco.

Post-ul Atac armat într-o galerie comercială din Texas; câteva persoane au fost ucise apare prima dată în Libertatea.