Un șofer român a provocat un accident în noaptea de duminică spre luni pe un drum din Italia, în urma căruia au murit patru tineri italieni. Tânărul de 26 de ani a fugit apoi de la fața locului, iar un martor l-a văzut conducând haotic. Prins de carabinieri, bărbatul a mărturisit: „mai bine muream eu în locul lor”.

Accidentul înfiorător a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Jesolo din Italia, scrie rotalianul. Cinci tineri, cu vârste între 22 și 23 de ani, se aflau în mașina care a fost izbită violent de cea condusă de un șofer român.

Cei patru tineri care au murit în accidentul provocat de șoferul român / sursă foto: rotalianul

Tânărul șofer italian, aflat la volan, a pierdut controlul autoturismului care a fost proiectat într-un șanț cu apă de pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de puternic încât patru dintre pasageri au murit pe loc. O singură tânără de 22 de ani a reușit să se salveze.

De pe patul spitalului, ea a dat declarații carabinierilor care au reușit să-l prindă pe șoferul vinovat de producerea tragediei.

O clipă înainte de accident am văzut o mașină care se apropia cu viteză mare și am auzit o bufnitură.singura supraviețuitoare din mașina italienilor

De asemenea, o șoferiță aflată în trafic le-a declarat polițiștilor că în zona în care avusese loc accidentul un Volkswagen Golf depășea alte mașini în viteză și se deplasa haotic pe șosea. Femeia le-a transmis anchetatorilor numărul de înmatriculare al mașinii, iar astfel carabinierii au reușit să dea de urma unui șofer român.

După ce a fost audiat mai multe ore, tânărul de 26 de ani le-a mărturisit polițiștilor italieni:

Da, i-am lovit cu mașina, îmi pare rău și mai bine muream eu în locul lor.șoferul român, vinovat de producerea accidentului mortal

Pentru că a fugit de la locul accidentului, românul este acuzat de omor stradal și neacordarea primului ajutor, notează sursa citată.

Post-ul Un român a ucis patru tineri într-un accident cumplit în Italia și a fugit de la fața locului. „Mai bine muream eu în locul lor” apare prima dată în Libertatea.ro.