Proprietarul TikTok, ByteDance, ar prefera să închidă populara aplicație în loc să o vândă, în cazul în care compania chineză va epuiza toate opțiunile legale de a se opune noii reglementări privind interzicerea platformei în magazinele de aplicații de pe teritoriul SUA, au declarat patru surse citate joi de Reuters.

Algoritmii pe care se bazează TikTok pentru operațiunile sale sunt considerați esențiali pentru operațiunile generale ale ByteDance, ceea ce ar face ca vânzarea aplicației să fie foarte puțin probabilă, au declarat aceste surse apropiate de compania-mamă.

TikTok reprezintă o mică parte din veniturile totale ale ByteDance și din numărul total de utilizatori activi zilnici, astfel că firma-mamă ar prefera ca aplicația să fie închisă în SUA în cel mai rău caz decât să o vândă unui potențial cumpărător american, au mai spus sursele.

O închidere a aplicației ar avea un impact limitat asupra afacerilor ByteDance, în contextul în care compania nu ar trebui să renunțe la algoritmul său de bază, au precizat sursele, care au refuzat să le fie dezvăluită identitatea deoarece nu au fost autorizate să vorbească cu presa.

ByteDance a refuzat să comenteze.

Compania a transmis joi seară, într-un comunicat postat pe Toutiao, o altă platformă media pe care o deține, că nu are nicio intenție de a vinde TikTok, ca răspuns la un articol publicat de The Information, potrivit căruia ByteDance explorează scenarii pentru vânzarea afacerii TikTok din SUA fără algoritmul care recomandă videoclipuri utilizatorilor TikTok.

Directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, a declarat miercuri că firma de social media se așteaptă să câștige contestația legală prin care cere blocarea legislației promulgate de președintele Joe Biden, care, potrivit acestuia, ar interzice populara aplicație de videoclipuri scurte, utilizată de 170 de milioane de americani.

Proiectul de lege, adoptat marți cu o majoritate covârșitoare de Senatul american, este motivat de îngrijorarea larg răspândită în rândul legiuitorilor americani că Beijingul ar putea accesa datele americanilor sau utiliza aplicația pentru supraveghere.

Legea promulgată de Biden stabilește data de 19 ianuarie ca fiind termenul limită pentru o vânzare – cu o zi înainte ca mandatul său de președinte să expire -, dar ar putea prelungi termenul cu trei luni dacă stabilește că firma ByteDance face progrese pe calea vânzării.

ByteDance nu face publice performanțele sale financiare sau detaliile financiare ale unităților sale. Compania continuă să facă majoritatea banilor în China, în principal din alte aplicații ale sale, cum ar fi Douyin, echivalentul chinezesc al TikTok, au precizat surse separate.

Statele Unite au reprezentat aproximativ 25% din veniturile totale ale TikTok anul trecut, a declarat o altă sursă, care are informații directe despre acest lucru.

Reuters menționează că a intervievat cel puțin șase bancheri de investiții care au declarat că este greu de evaluat cât valorează TikTok în comparație cu concurenții similari ai Meta Platforms (Facebook și Snap), deoarece datele financiare ale TikTok nu sunt disponibile pe scară largă și nici ușor de accesat.

Veniturile ByteDance în 2023 au crescut la aproape 120 de miliarde de dolari, de la 80 de miliarde de dolari în anul precedent, au declarat două dintre cele patru surse. De asemenea, utilizatorii activi zilnici ai TikTok din SUA reprezintă doar aproximativ 5% din utilizatorii zilnici ai ByteDance la nivel mondial, a spus una dintre surse.

Algoritmii nu sunt de vânzare

TikTok împărtășește aceiași algoritmi de bază cu aplicațiile autohtone ale ByteDance, cum ar fi platforma de videoclipuri scurte Douyin, au declarat trei dintre surse. Algoritmii săi sunt considerați mai buni decât cei ai rivalilor ByteDance, precum Tencent și Xiaohongshu, a precizat una dintre surse.

Ar fi imposibil să se renunțe la TikTok cu tot cu algoritmii săi, deoarece licența de proprietate intelectuală a acestora este înregistrată de ByteDance în China și, prin urmare, este dificil de separat de compania-mamă, au spus sursele.

În plus, separarea algoritmilor de activele TikTok din SUA ar fi o procedură extrem de complicată și este puțin probabil ca ByteDance să ia în considerare această opțiune, conform acelorași surse.

De asemenea, ByteDance nu ar fi de acord să vândă unul dintre cele mai valoroase active ale sale – “sursa sa secretă” – rivalilor, au spus cele patru surse, referindu-se la algoritmul TikTok.

În 2020, administrația Trump a încercat să interzică TikTok și WeChat, ambele deținute de chinezi, dar decizia a fost blocată de instanțe. De atunci, aplicația video s-a confruntat cu interdicții parțiale și tentative de interzicere în SUA și în alte țări.

Foto: Profimedia Images