O nouă gafă a premierul Viorica Dăncilă, în prima şedinţă de Guvern din 2019. Şefa Executivului a prezentat datele economice din anul care s-a încheiat, precizând, în acest context, că “România se situează pe locul 7, în privinţa dinamicii exporturilor, devastând state puternice, precum Franţa”. Premierul s-a corectat, imediat, şi a spus “devansând”, în loc de “devastând”. 

Premierul s-a referit la majorarea exporturilor, în 2018,  cu 9,2%, în timp ce la nivelul celor 28 de state membre, exporturile au crescut doar cu 5,3%.

“România se situează pe locul 7, în privinţa dinamicii exporturilor totale, devastând….devansând state puternice, precum Franţa, cu 4,6%, Germania, cu 4,1% sau Italia,a cu 3,8%”, a spus şefa Exectivului.

Prim-ministrul a mai spus că “volumul de creştere a exporturilor româneşti pe piaţa unică europeană a fost de aproape două ori mai mare faţă de media ţărilor europene, 10,5%  faţă de 5,4%, ceea ce înseamnă că România a câştigat noi segmente din piaţa unică europeană,

“Astfel, exporturile către Germania,  în primele nouă luni ale acestui an, au fost mai mari cu 1,2 miliarde euro, decât în aceeaşi perioadă a lui 2017”, a mai spus Viorica Dăncilă, arătând că exporturile către italia s-au majorat cu 500 milioane de euro. În plus, a spus ea, şomajul a ajuns la minime istorice.

Citeşte şi: VIDEO: Familia care de 45 de ani își caută copilul pierdut. “Mi-am cântărit merele. Când m-am întors, nu mai era”, își amintește mama lui Țiți

Post-ul Premierul Dăncilă, o nouă gafă, la Palatul Victoria: „România se situează pe locul 7, în privinţa dinamicii exporturilor, devastând state puternice, precum Franţa” apare prima dată în Libertatea.ro.