Legea pensiilor intră, miercuri, la vot final în plenul Camerei Deputaţilor. PSD şi ALDE, care pierduseră majoritatea în acest for, şi-a asigurat voturile pentru ca proiectul să fie adoptat, prin votarea unui amendament al UDMR. Opoziţia a anunţat că nu votează legea, pe care o consideră neconstituţională. Este de aşteptat şi un boicot al parlamentarilor de la PNL, USR şi PMP, care spuneau că vor ieşi din sală la toate şedinţele de plen conduse de Florin Iordache sau Liviu Dragnea.

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu a declarat, marţi, în plen, că punctul de pensie se dublează în mandatul actualei coaliţii de guvernare, iar în 2020 va fi de 1.775 de lei.

„Cel mai important principiu al legii este contributivitatea, dar s-a urmărit în acelaşi timp şi eliminarea mai multor inechităţi, cum ar fi pensii diferite între femei şi bărbaţi sau pensii diferite între persoane de acelaşi gen care aveau acelaşi punctaj, au lucrat acelaşi număr de ani şi cu toate astea aveau pensii diferite pentru că au ieşit pe legislaţii diferite la pensie. În acelaşi timp, aş vrea să subliniez un lucru şi anume că nu mai este posibil ca persoane care au contribuit 35 de ani să aibă aceeaşi pensie minimă cu alte persoane care au contribuit sub 10 ani, aşa cum se întâmpla până acum, pentru că şi în funcţie de numărul de ani lucraţi se primeşte un procent în plus. Vreau să subliniez un alt lucru, punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru, deci nu după 2021, aşa cum s-a tot repetat în spaţiul public, pornim de la 871 de lei punctul de pensie în anul 2016, în prezent suntem la 1.100 de lei, anul viitor va fi 1.265 de lei, iar în 2020, deci în interiorul mandatului nostru, va fi 1.775 de lei”, a spus Vasilescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterile pe proiectul legii pensiilor.

Ea a adăugat că în anul 2021 va mai fi o creştere a punctului de pensie, dar pensionarii câştigă atât din noua formulă de calcul, cât şi din recunoaşterea unor drepturi de natură salarială, cum ar fi acordul global sau al treisprezecelea salariu, care până acum nu erau luate în calcul.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un amendament la proiectul legii sistemului unitar de pensii, potrivit căruia în definiţia pensionarului a fost introdusă şi persoana încadrată în grad de handicap grav care a realizat o treime din stagiul complet de cotizare.

Plenul a adoptat pe articole proiectul legii sistemului unitar de pensii şi a admis amendamentul propus de UDMR, care la Comisia pentru muncă a fost iniţial adoptat şi apoi respins.

Amendamentul admis de plen, cu 215 voturi „pentru”, prevede că: „Pensionarul este persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”.

În raportul Comisiei de muncă, definiţia calităţii de pensionar era: „Persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiu minim de cotizare de 15 ani”.

Citeşte şi: Secureanu vrea să o ducă pe „Vrăbi” în Italia, de Sărbători. Instanța e de acord, DNA se opune. Prima ieșire din țară, după ce a fost acuzat că a delapidat Spitalul Malaxa cu 2 milioane de lei

Post-ul Legea pensiilor, vot final în Parlament. PSD şi-a securizat majoritatea, aprobând un amendament al UDMR apare prima dată în Libertatea.ro.