Deznodământ după aventura pe Insula Iubirii pentru Mari și Iulian. Cei doi tineri s-au despărțit cu scandal și au pus capăt relației de doi ani pe care o aveau în urma emisiunii.

Mari și Iulian s-au comportat ca și cum ar fi fost doi străini în momentul reîntâlnirii la Ceremonia Focului de pe Insula Iubirii. După o relație de doi ani, tinerii și-au lansat acuze dure.

„De unde m-ai luat tu pe mine? De la pește? (…) Exact așa ai spus că m-ai luat de la un pește (…) După doi ani, asta merit eu?”, a spus Mari, potrivit a1.ro.

„Nu te-am luat de la un pește. Ți-am adus doar niște argumente. Ți-ai dat seama și ai ieșit singură. De ce nu recunoști?”, i-a răspuns Iulian.

Tânăra a arătat că exista o disfuncționalitate a relației pe care o avea, cu mult înaintea venirii pe insulă. Ea era nemulțumită total de ceea ce îi oferea Iulian, bărbatul cu care își împărțea viața, și era dornică de aventură, de experiențe noi și de trăiri intense.

„Nu mă așteptam așa de repede, așa de repede să se întâmple. În mare parte, mă așteptam. Și poate acasă n-am avut ocazia să observ, dar aici am aflat”, a mărturisit Iulian.

„Nu regret nimic din ce am făcut. Am făcut exact ce am simțit”, a afirmat Mari.

Pe „Insula Iubirii„, Mari și-a pus speranța într-o relație cu ispita Cristi și a ales să se lepede de bărbatul pe care nu l-a iubit, dar l-a avut alături necondiționat.

Căzută pradă tentației, Mari spera ca între ea și inspita Cristi să se înfiripe o relație, însă tânărul care a cucerit-o i-a dat un răspuns neașteptat.

Nu a fost o minciună, o totală minciună. Nu pot spune că sunt îndrăgostit de tine. De ce? Aș putea spune multe motive, însă aleg să-ți dau câteva sfaturi. Eu cred că va trebui să lucrezi un pic mai mult la comportamentul tău, la atitudinea ta și în special la limbajul tău. Trebuie să scapi un pic de limbajul acela vulgar, să te duci înspre limbajul acela de lady și să te maturizezi„, i-a transmis ispita Cristi lui Mari.

„Știam că asta se va întâmpla. Știam că nu are sentimente față de mine. Le-am observat și tot le-am spus. Am făcut ce am simțit”, a afirmat Mari.

Mari și Iulian au ajuns la o singură concluzie, după aventura lor pe Insula Iubirii. ”Vom pleca separați!”, au spus amândoi în cor.

sursă foto: a1


Citește și Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu ei


 

Post-ul Mari și Iulian s-au despărțit după aventura de pe Insula Iubirii. „Vom pleca separați!” apare prima dată în Libertatea.ro.