Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reuters.

„Preşedintele Vladimir Vladimirovici Putin a înaintat Dumei de Stat o propunere privind candidatura lui Mihail Vladimirovici Mişustin pentru postul de şef al Guvernului”, a declarat, pe Telegram, preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

„Astăzi, deputaţii vor lua o decizie responsabilă în numele cetăţenilor cu drept de vot asupra acestei chestiuni”, a adăugat el.

Candidatura lui Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus va fi discutată în ședința plenară a Dumei de Stat care este programată să înceapă la ora 14.00 (aceeași cu ora României).

Aprobarea de către Duma a lui Mişustin este aproape sigură, întrucât nu există practic opoziţie în Parlamentul rus, care l-a sprijinit pe Putin în toate deciziile dale, inclusiv invadarea Ucrainei.

Aşa cum prevede legea în Rusia, guvernul a demisionat cu puţin timp înainte ca Putin, conducătorul suprem al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie învestit pentru încă un mandat de şase ani, marţi, după ce a obţinut, în alegerile din martie, o victorie covârşitoare.

Cine este Mihail Mișustin

Mihail Mișustin, în vârstă de 58 de ani, conduce guvernul rus din ianuarie 2020. El a fost șeful Serviciului Federal de Taxe timp de un deceniu, înainte de a-l înlocui pe Dmitri Medvedev ca prim-ministru.

Mișustin are al treilea cel mai lung mandat în fruntea guvernului rus (4 ani, 3 luni și 21 de zile), după Medvedev (7 ani, 8 luni, 8 zile între 2012-2020) și Viktor Cernomirdin (5 ani, 3 luni și 9 zile între 1992-1998), notează TASS.