Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, au bătut şi au sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, iar apoi i-au luat cheile de la maşină şi două telefoane, relatează News.ro.

Poliţiştii ilfoveni au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi, cu vârste de 41 şi 30 de ani, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj şi tâlhărie calificată.

Potrivit IPJ Ilfov, pe 8 aprilie, „în timp ce se afla în curtea unui imobil din comuna Chiajna, bărbatul de 41 de ani ar fi lovit în repetate rânduri un bărbat de 21 de ani, cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un obiect contondent (bâtă), pus la dispoziţie de către bărbatul de 30 de ani”.

Ulterior, cei 2 bărbaţi au introdus victima cu forţa, în imobilul situat la adresa respectivă, adaugă sursa citată.

Băgat în imobil, tânărul de 21 de ani a fost lovit de bărbatul de 41 de ani, iar bărbatul de 30 de ani s-ar fi poziţionat în dreptul uşii locuinţei, pentru a impiedica o eventuală încercare a persoanei vătămate de a scăpa din imobil, transmit poliţiştii.

„Persoana vătămată ar fi fost pusă în imposibilitatea de a se mişca şi acţiona conform voinţei sale, context în care cei 2 bărbaţi ar fi deposedat-o de cheia autoturismului şi de cele două telefoane mobile deţinute”, a transmis IPJ Ilfov.

Miercuri, poliţiştii au făcut trei percheziţii la trei adrese din localitatea Chiajna, iar joi, cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi procurorului de caz cu propuneri privind măsurile preventive.