Un atac rus cu rachete a provocat luni moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 28, în oraşul portuar Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a anunţat guvernul regional. Forțele ruse au atacat regiunea ucraineană Zaporojie de peste 340 de ori în ultima zi, au anunțat autoritățile locale, adăugând că o persoană a fost rănită și mai multe case, distruse. Potrivit Ucrainei, în ultimele 24 de ore, pe linia frontului au avut loc peste 130 de confruntări, cele mai multe în direcția Avdiivka.

22:0029-04-2024

Atac rus cu rachete la Odesa, soldat cu cel puţin patru morţi şi 28 de răniţi

Un atac rus cu rachete a provocat luni moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 28, în oraşul portuar Odesa, în sud-vestul Ucrainei, a anunţat guvernul regional, revizuind în creştere un prim bilanţ, informează AFP, citată de Agerpres.

“Trei femei şi un bărbat au fost ucişi. Potrivit unui bilanţ actualizat, 28 de persoane au fost rănite, printre care doi copii (…) şi o femeie însărcinată. Patru răniţi sunt în stare gravă, medicii luptă pentru viaţa lor”, a anunţat guvernatorul Oleg Kiper pe Telegram.

Înainte de aceasta, el informase despre cel puţin doi morţi şi 17 răniţi în urma acestui atac rus şi a precizat că au fost avariate “clădiri rezidenţiale şi (alte) infrastructuri civile”.

Odesa, port la Marea Neagră vital pentru exporturile ucrainene, este vizat în mod regulat de atacuri ucigaşe cu rachete şi drone.

Între timp, în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, care este de asemenea frecvent ţinta bombardamentelor, un civil a fost rănit luni într-un atac rusesc, potrivit autorităţilor locale.

Guvernatorul regiunii cu acelaşi nume, Oleg Sinegoubov, a afirmat, tot pe Telegram, că un bărbat de 42 de ani a fost rănit de schije şi explozie într-un “atac cu rachete” rusesc.

19:0029-04-2024

Peste 30 de bărbaţi au murit în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera pentru a fugi de mobilizare

Peste 30 de bărbați au murit în timp ce încercau să treacă granița muntoasă din vestul Ucrainei, pentru a se sustrage de la mobilizare, a declarat reprezentantul Poliţiei de Frontieră din Ucraina, Andriy Demchenko, într-un interviu acordat Ukrinform, relatează The Kyiv Independent.

În conformitate cu legea marțială, bărbații ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, cu unele excepții, nu au voie să părăsească țara, deoarece pot fi chemați la serviciul militar.

“În fiecare zi refuzăm trecerea frontierei pentru aproximativ 120 de persoane”, a declarat Demchenko.

18:4029-04-2024

Antony Blinken: „China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. Iranul o face. Coreea de Nord o face”

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă în schimb industriei militare ruse “un sprijin incalculabil” prin vânzarea unor produse de micro-electronică, maşini-unelte şi optică, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Este corect să spunem că China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. Iranul o face. Coreea de Nord o face”, a precizat Blinken într-o dezbatere la o sesiune specială a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) care se desfăşoară în Arabia Saudită. În schimb, a adăugat secretarul american de stat, China „oferă un sprijin incalculabil bazei industriale de apărare a Rusiei”, ceea ce reduce din „presiunea masivă” exercitată de Occident asupra complexului militar-industrial rus prin sancţiuni, controale asupra exporturilor şi alte măsuri.

Mai multe detalii: Antony Blinken: “China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. Iranul o face. Coreea de Nord o face”

17:3029-04-2024

Fost ministru britanic: Forțele ucrainene nu vor fi pregătite să învingă Rusia până în 2025 sau chiar 2026

Ucraina are nevoie de mai multe pachete de ajutor pentru a evita o înfrângere, care “ar costa Occidentul mii de miliarde într-un nou Război Rece”, a declarat fostul ministru britanic al Forțelor Armate James Heappey, într-un interviu pentru The Telegraph, citat de The Kyiv Independent.

Heappey a declarat că Kievul va avea nevoie de mai multe pachete de ajutor precum cele dezvăluite săptămâna trecută pentru a câștiga bătălia pentru “securitatea în întreaga regiune euro-atlantică”.

“Un impas sau, Doamne ferește, o înfrângere ucraineană promite un nou Război Rece care va dura zeci de ani și va costa mii de miliarde de dolari în plus”, a adăugat Heappey.

Fostul ministru al Forțelor Armate britanice consideră că ultimele livrări de ajutoare militare nu vor “echilibra imediat situația” pe linia frontului, dar le vor permite ucrainenilor să înceapă “o ofensivă finală care să aducă o victorie rapidă și completă”.

Heappey a precizat că forțele ucrainene nu vor fi pregătite să învingă Rusia până în 2025 sau chiar 2026.

16:0529-04-2024

Şeful NATO a sosit la Kiev într-o vizită surpriză

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a sosit luni la Kiev într-o vizită neanunțată, relatează The Kyiv Independent. Cea de-a treia vizită a lui Stoltenberg în Ucraina de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei a avut loc pe fondul deteriorării situației pe câmpul de luptă.

Stoltenberg a declarat că întârzierea de aproape șapte luni a asistenței americane pentru Kiev “a avut consecințe reale”. Din cauza lipsei obuzelor de artilerie și a apărării antiaeriene, Ucraina a pierdut un oraș-cheie din linia întâi, Avdiivka, în februarie, și s-a retras spre vest din satele Berdychi, Semenivka și Novomykhailivka din regiunea Donețk la sfârșitul lunii aprilie.

Președintele Zelenski a declarat că a discutat cu Stoltenberg despre continuarea cooperării dintre Ucraina și NATO și despre “unificarea reală a forțelor noastre”.

“Ucraina și alianța au atins cel mai înalt nivel de relații de la independența noastră, dar nu cel mai înalt posibil”, a declarat președintele.

14:1729-04-2024

Recâștigarea de către Ucraina a controlului asupra insulei Nestryha din regiunea Herson complică avansul Rusiei, spune un oficial ucrainean

Recâștigarea controlului Ucrainei asupra insulei Nestryha din regiunea Herson este importantă din punct de vedere tactic și va îngreuna apropierea forțelor rusești de pozițiile ucrainene, a declarat luni Dmitro Pletenciuk, purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Sudice, la Radio Hromadske, relatează The Kyiv Independent.

Șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a anunțat pe 28 aprilie că trupele ucrainene au preluat controlul asupra insulei din delta râului Nipru și au avansat în apropierea satului Veletenske.

Nestryha a fost considerată o „zonă gri” și este ultima dintr-un grup de insule mici din apropiere de gura de vărsare a râului, a declarat Pletenciuk, precizând că restabilirea controlului are „importanță tactică”.

Trupele rusești folosesc zone precum insulele din regiunea Herson pentru a se apropia de pozițiile Ucrainei, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ucraina a eliberat Hersonul și alte așezări regionale de pe malul vestic al râului Nipru în noiembrie 2022. Forțele rusești au fost împinse pe malul estic, de unde trag acum asupra teritoriilor eliberate.

14:0229-04-2024

O persoană a murit în urma unui bombardament asupra unui sat din Herson

Forțele ruse au bombardat, în după-amiaza zilei de 29 aprilie, satul Kizomîs din regiunea Herson, o persoană în vârstă de 60 de ani pierzându-și viața din cauza rănilor, a anunțat guvernatorul regiunii Alexander Prokudin, citat de Ukrainska Pravda.

„Invadatorii au atacat Kizomîs. Au lovit casele oamenilor. Un rezident local de 60 de ani a fost grav rănit”, a precizat oficialul, adăugând că localnicul a murit în drum spre spital.

10:3829-04-2024

Zelenski cere accelerarea livrărilor de arme pentru a „zădărnici planurile militare ale Moscovei”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut din nou apel la comunitatea internațională pentru livrarea cât mai rapidă a sistemelor de apărare aeriană pentru țara sa, precum și pentru începerea negocierilor oficiale privind aderarea la Uniunea Europeană și NATO, relatează BBC Rusia.

„Încă așteptăm livrările care au fost promise Ucrainei. Așteptăm astfel de volume care pot schimba situația pe câmpul de luptă în interesul Ucrainei”, a spus Vladimir Zelenski în mesajul său zilnic.

Liderul de la Kiev a mai precizat că a vorbit cu liderul minorității din Camera Reprezentanților, Hakim Jeffries, a mulțumit Congresului pentru ajutorul american, adăugând că Ucraina lucrează cu toți partenerii pentru a obține un ritm de livrare care să îi permită să își mențină poziția și „să zădărnicească planurile militare ale Rusiei”.

De asemenea, Zelenski a afirmat că Ucraina a îndeplinit toate condițiile pentru începerea negocierilor de aderare la UE și că acum Bruxelles-ul trebuie să își respecte obligațiile.

În ceea ce privește aderarea la NATO, liderul ucrainean a declarat că fiecare țară care are valori comune cu Alianța și este gata să le apere merită o invitație de a se alătura blocului.

Șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a transmis duminică, într-o postare pe Facebook, că situaţia de pe front s-a „deteriorat”.

10:3029-04-2024

Un sat din regiunea Harkov a fost atacat cu bombe teleghidate, spun autoritățile locale

Trupele Rusiei au lovit, în noaptea de luni spre marți, cu bombe teleghidate, un sat din regiunea Harkov, a declarat șeful administrației regionale de stat din Harkov, Oleg Sinegubov, citat de BBC Rusia.

O casă a fost avariată în urma atacului, a precizat oficialul local.

Bombele aeriene dirijate sunt o armă puternică, folosită în masă de partea rusă pentru a distruge zonele rezidențiale și infrastructura din Avdiivka, Ceasiv Iar și Kurahove.

Potrivit armatei ucrainene, acest tip de bombe reprezintă unul dintre principalele pericole pentru soldații Kievului și pentru civilii din orașele din linia întâi.

07:3829-04-2024

Regiunea Zaporojie, bombardată de peste 300 de ori în ultima zi

În ultimele 24 de ore, armata rusă a bombardat regiunea Zaporojie de 346 de ori, mai multe clădiri rezidențiale fiind distruse și o persoană, rănită, a anunțat șeful administrației regionale Ivan Fedorov, pe Telegram, relatează Ukrainska Pravda.

„Un om a fost rănit în timpul unui atac inamic asupra regiunii Zaporojie. În timpul zilei, invadatorii au lovit regiunea Zaporojie de 346 de ori. 10 așezări au fost sub focul inamicului”, a precizat oficialul.

Forțele ruse au lansat lovituri cu rachete și cu 118 drone asupra regiunii, a mai afirmat Fedorov, adăugând că au fost primite 12 rapoarte de distrugere a unor locuințe.

07:3129-04-2024

ISW: Este puțin probabil ca Rusia să obțină câștiguri semnificative pe termen scurt în apropiere de Avdiivka

În ciuda retragerii limitate a trupelor ucrainene, este puțin probabil ca forțele rusești să obțină o „pătrundere semnificativă din punct de vedere operațional” în zona de la vest de Avdiivka, în regiunea Donețk, potrivit unei evaluări de pe 28 aprilie a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un think thank cu sediul în SUA, relatează The Kyiv Independent.

Pe fondul unor lupte intense, comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Oleksandr Sîrski, a anunțat la 28 aprilie că trupele ucrainene s-au retras din satele Berdychi, Semenivka și Novomykhailivka, la vest de Avdiivka ocupată.

Sîrski a declarat că Ucraina va face rotații ale unităților care vizează zona, într-un efort de a „restabili capacitatea de luptă” și a combate oboseala soldaților de-a lungul frontului.

În ciuda retragerilor ucrainene, ISW notează că, fără trupe rusești suplimentare pentru a combate rotațiile anticipate de Ucraina, capacitatea Rusiei de a face progrese tactice rapide suplimentare în zonă va fi probabil limitată.

„Sosirea întăririlor ucrainene și a materialului suplimentar va forța comandamentul rusesc fie să accepte că o pătrundere mai largă sau mai profundă pe termen scurt este puțin probabilă, fie să angajeze rezerve suplimentare în zonă pentru a continua să urmărească câștiguri tactice”, se precizează în raportul ISW.

Specialiștii americani observă că retragerile ucrainene din cele trei sate „nu au facilitat încă obținerea rapidă de câștiguri tactice rusești”.

În timp ce Ucraina se confruntă cu lipsa de muniție și de apărare aeriană, Rusia continuă să își intensifice atacurile de-a lungul frontului, acordând prioritate operațiunii de cucerire a orașului Ceasiv Iar.

07:0829-04-2024

Peste 130 de confruntări militare au avut loc pe frontîn ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, forțele de apărare ale Ucrainei anunță că au avut loc 131 de confruntări militare pe front, cele mai multe direcția Avdiivka, relatează Ukrainska Pravda.

Potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, forțele ruse au lansat o rachetă și 82 de lovituri aeriene, a efectuat 108 atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă asupra pozițiilor trupelor ucrainene și zonelor populate.

21:3028-04-2024

Rusia va restricționa călătoriile în străinătate de la 1 noiembrie pentru cei eligibili pentru serviciul militar

Rusia începe convocarea rezerviştilor electronic începând cu 1 noiembrie 2024, iar călătoriile în străinătate vor fi restricționate pentru cei care sunt eligibili pentru serviciului militar, scrie Meduza, citată de Ukrainska Pravda.

Potrivit sursei citate, guvernul rus a emis un decret care prezintă regulile de funcționare a două baze de date electronice: Registrul unificat de evidență militară și registrul de avize de chemare în termen legat de acesta.

Registrul de înregistrare militară va fi lansat la 1 noiembrie 2024 și va conține înregistrări detaliate ale persoanelor care pot fi supuse serviciului militar.

20:1028-04-2024

Creștere record a numărului de bărbați ruși cu dizabilități din cauza războiului

Din 2023, s-a înregistrat o creștere record de 30% a numărului de bărbați ruși cu vârste cuprinse între 31 și 59 de ani cu dizabilități, potrivit Ministerului britanic al Apărării.

Potrivit sursei citate, numărul bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 31-59 de ani cu dizabilități a crescut la 2,17 milioane față de 1,67 milioane în anul precedent.

Ministerul britanic a precizat că această creștere ar putea fi cauzată de soldaţii răniţi pe front.

Since 2023, there’s been a record 30% increase in Russian men aged 31-59 with disabilities.Russian demographers claim the increase is most likely due to the growth in military casualties following the invasion.🇺🇦 #StandWithUkraine pic.twitter.com/lLG9uf3VVE

— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) April 28, 2024
19:1028-04-2024

Poziția lui Trump în privința Ucrainei “nu este albă sau neagră”, susţine ministrul polonez de externe

Poziția lui Donald Trump cu privire la Ucraina “nu este atât de albă și neagră precum cred unii”, a declarat ministrul polonez de externe, relatează Sky News.

Fostul președinte american, care candidează din nou la alegerile din acest an, a declarat că nu se va angaja să ofere Ucrainei asistență în domeniul apărării.

Dar ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski a declarat într-un interviu acordat companiei media Axel Springer că Trump a trimis Ucrainei rachete antitanc înainte de invazia Rusiei “când alții nu o făceau”. El s-a referit la rachetele antitanc Javelin furnizate de SUA în 2018.

Sikorski a mai spus că Trump a avut “dreptate când ne-a îndemnat pe toți cei din Europa să cheltuim mai mult pentru apărare”.

El a spus că “nu a auzit niciun protest din partea lui Trump” odată ce a fost aprobat pachetul de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

“Așadar, sper că Trump a văzut că această opoziție față de ajutorarea Ucrainei nu este de fapt populară în Statele Unite, că îi afectează șansele [de a fi reales]”, a adăugat el.

18:3028-04-2024

Termocentralele din Ucraina, atacate de aproape 180 de ori de la începutul războiului

Trupele rusești au atacat centralele termice din Ucraina de aproape 180 de ori de la începutul invaziei la scară largă din 2022, a declarat duminică Dmytro Saharuk, directorul executiv al celei mai mari companii energetice private din Ucraina, DTEK.

Moscova și-a intensificat recent atacurile cu rachete și drone împotriva infrastructurii critice a Ucrainei, lansând atacuri pe scară largă asupra instalațiilor energetice din întreaga țară la 22 martie, 29 martie, 11 aprilie și 27 aprilie.

În aprilie, DTEK a declarat că are nevoie de cel puțin 350 de milioane de dolari pentru a recupera capacitatea pierdută cauzată de atacurile Rusiei asupra centralelor termice.

Saharuk a declarat pentru Hromadske Radio că DTEK evaluează în prezent daunele provocate de atacul din 27 aprilie. Patru stații au fost grav avariate, potrivit lui Saharuk.