Un TIR înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat duminică, 28 aprilie, pe Autostrada Soarelui (A2), sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași. Nu au fost persoane rănite, iar traficul a fost reluat pe ambele sensuri după 7 ore.

UPDATE ora 20.55: TIR-ul a fost scos pe banda de urgență a sensului către Litoral, iar circulația s-a reluat normal, pe ambele sensuri, au spus reprezentanții Infotrafic din IGPR pentru Libertatea.

UPDATE ora 19.10: Traficul s-a reluat normal pe sensul către București, iar pe sensul spre litoral se aplică în continuare o restricție totală și se circulă deviat. „Se estimează o oră timpul de revenire la circulația normală, adică și spre litoral”, au spus reprezentanții Infotrafic pentru Libertatea.

UPDATE ora 18.55: Circulația a rămas blocată pe ambele sensuri, iar traficul este tot deviat, deși au trecut mai bine de 5 ore. „Încă nu s-a reușit să se repună pe roți TIR-ul din Ucraina, iar traficul este deviat, se lucrează în continuare”, au spus reprezentanții Centrului Infotrafic din IGPR pentru Libertatea.

UPDATE ora 16.35: Circulația încă nu s-a deblocat și acum se acționează cu o macara pentru repunerea pe roți a TIR-ului, motiv pentru care se circulă deviat.

„Inițial s-a reluat traficul pe banda de urgență și pe prima bandă, pe ambele sensuri de mers, dar în momentul în care a venit macaraua, traficul s-a oprit din nou. Se circulă deviat pentru a putea permite repunerea TIR-ului pe roți”, au precizat reprezentanții Centrului Infotrafic al Poliției Române pentru Libertatea.

***

Știrea inițială: Un TIR înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat duminică, 28 aprilie, pe Autostrada Soarelui (A2), sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași. Nu sunt persoane rănite.

„Pe Autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 32+300 de metri, pe sensul spre litoral, în zona localității Fundulea, județul Călărași, un autotren înmatriculat în Ucraina a impactat parapetul median și s-a răsturnat pe partea carosabilă”, anunță polițiștii în informarea de la ora 13.55.

Foto: infotraficromania.ro

După accident, sunt scurgeri de carburant pe carosabil, dar nu sunt persoane rănite.

„Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, circulându-se doar pe banda de urgență. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute”, mai notează site-ul Infotrafic.