Peste 800 de persoane din provincia indoneziană Sulawesi de Nord au fost evacuate, după erupţiile vulcanului Ruang, care de câteva zile aruncă pe cer lavă şi nori de cenuşă, a anunţat miercuri, 17 aprilie, agenţia de vulcanologie a ţării.

Vulcanul, situat pe insula Ruang, la aproximativ 100 km de capitala provincială Manado, a erupt de mai mult de trei ori începând de marţi.

Autorităţile au ridicat nivelul de alertă la al doilea cel mai înalt nivel ca urmare a creşterii activităţii, a declarat pentru Reuters un oficial de la Centrul de vulcanologie şi atenuare a riscurilor geologice (PVMBG) din Indonezia.

Erupţiile Muntelui Ruang au fost declanşate de cutremurele recente de pe insulă, muntele emiţând nori fierbinţi periculoşi şi „explozivi” până la o înălţime de 1,8 km pe cer, a precizat aceasta. „Trebuie să eliberăm insula pentru că anticipăm că ar putea avea loc mai multe erupţii. Nu este permisă nicio activitate pe o rază de patru kilometri de crater”, a afirmat oficialul.

Whoahhhh this is Ruang volcano erupting and it’s still going!!Incredible!!!!! 🌋Clipped from livestream on FB Link below for the full long video 👇 pic.twitter.com/chZ80MIhk6

— Volcaholic 🌋 (@volcaholic1) April 16, 2024

Pe insula Ruang locuiesc aproximativ 838 de locuitori, dintre care majoritatea au fost acum evacuaţi pe cea mai apropiată insulă Tagulandang, a declarat Heruningtyas.

Indonezia se întinde de-a lungul aşa-numitului Inel de Foc al Pacificului, o zonă cu activitate seismică ridicată care se află deasupra mai multor plăci tectonice.