Kremlinul susține că Vladimir Putin nu se duce duce la locul atacului terorist de lângă Moscova „pentru a nu interfera cu munca” salvatorilor și afirmă că președintele rus nu are prevăzută vreo întâlnire cu familiile victimelor, relatează agenția France-Presse, preluată de news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat joi de jurnalişti dacă Putin prevede să se întâlnească cu rudele celor 143 de morţi și 360 de răniți după atacul comis vinerea trecută la sala de concerte Crocus City Hall. Putin nu s-a dus la Crocus City Hall „pentru a nu interfera cu munca” salvatorilor, a răspuns el.

„În privinţa familiilor şi apropiaţilor victimelor, s-a organizat o muncă foarte strânsă împreună cu ei de către toate serviciile şi specialiştii vizaţi. Toate acestea s-au făcut în cel mai scurt timp. Această muncă continuă”, a susținut purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Dacă sunt necesare contacte, vă vom informa”, a adăugat el, citat de France-Presse.

Unele publicații din Rusia se întreabă de ce Putin nu s-a dus încă la locul atacului terorist de lângă Moscova care a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic Khorasan. Aceste întrebări persistă în timp ce structurile de securitate din Rusia sunt criticate pentru felul în care au intervenit la locul atacului, fiind acuzate de lentoare și incompetență.

Unii suspectează chiar că serviciile secrete rusești nu ar fi străine de acest nou episod sângeros din Rusia deși Putin și acoliții săi lansează acuzații la adresa Ucrainei și Occidentului precum că ar fi înlesnit un act comis de „islamiști radicali”.

Miercuri, Putin s-a dus în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, unde a vizitat un muzeu istoric şi s-a întâlnit cu angajaţi din sectorul culturii, iar joi a participat la o reuniune pe tema turismului.