Fostul preşedinte Traian Băsescu, actual europarlamentar PMP, a declarat, pentru Libertatea, că nu este mulţumit de modul în care au gestionat autorităţile criza coronavirusului. El afirmă că am pierdut o lună, timp în care, în România, au intrat, pe la toate graniţele, cetăţeni din Italia şi Spania.

Traian Băsescu consideră că marea greşeală a fost când, în urmă cu o lună, în ţară au început să vină românii din Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, atât cu avioane, cât şi cu autoturismele personale.

“Aceste persoane nu au fost duse în izolare, măsurile de carantină au fost luate prea târziu”, a spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte
spune că o măsură pe care autorităţile erau obligate să o ia, urgent, era anularea
transportului în comun, şi organizarea de curse speciale, pentru cei care merg
la muncă, fie în construcţii sau alte domenii, cu microbuze.

Despre decizia ministrului de interne de a se difuza imnul naţional de la megafoanele maşinilor de Poliţie, Traian Băsescu spune că, deşi a respectat întotdeauna aceste simboluri ale statului, nu i se pare o idee bună, dar important este dacă are efect asupra populaţiei.

Europarlamentarul PMP ne-a povestit că, în această perioadă, cel mai greu este pentru cei patru nepoţi ai lui, care stau deja de trei săptămâni în casă.

“Ne înţelegem greu cu ei. Abia rezistă ei, după atâtea zile de stat în casă, dar noi, adulţii…”, a spus liderul PMP, arătând că este o încercare pentru cei care respectă restricţiile şi nu ies din casă.

Traian Băsescu a
transmis şi un mesaj către populaţie. El i-a sfătuit pe români să îşi imagineze
izolarea aceasta de durată ca pe un colac de salvare.

“Gândiţi-vă că sunteţi într-un ocean, înconjuraţi de apă, iar acest colac, izolarea, este singurul care vă poate salva”, a mai declarat Băsescu.