Vlad Voiculescu scrie, într-o postare pe Facebook, că Gabriela Firea, primarul Capitalei, “adună 700 dintre viitorii medici ai țării ăsteia pe Arena Națională”, pentru a organiza un call-center cu oameni care fac asta de la casele lor.

Fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul Cioloş prezintă mesajul primit de la un medic rezident, care atrage atenţia asupra pericolului infectării acestor medici.

“Tocmai citesc cum viața a 700 (șapte sute!!!) de medici rezidenți și a familiilor lor este pusă în pericol în București chiar de către Primăria Bucureștiului. Redau mai jos, cu acordul medicului rezident care mi-a scris, mesajul integral:

Bună seară! Îmi cer scuze că va deranjez! Sub anonimat, îmi permit să va cer ajutor, poate reușiți să ne ajutați să facem puțînă lumina în acest caz. Suntem aprox 700 medici rezidenți, obligați să mergem să susținem TELVERDE, în niște săli la Arena Națională, așa cum se laudă dna Firea pe facebook că le a pus la dispoziție. Acele săli nu respectă nicio normă impusă de ordonanțele militare. Sunt săli fără geamuri, nu se pot aerisi, între persoane nu se poate păstra distanță de 1.5-2m, vom fi in jur de 40-50 rezidenți într o sala pe o tură de 6 ore, fără pauze între ture că să se poată face curățenie, dezinfecție, nu exiata panouri între noi, nu se dezinfectează nimic, măști și mănuși va dați seama că nu există. Ni s-a spus că ” suntem medici, nu e nimeni bolnav aici. Suntem medici, nu vrem să ne dăm la o parte, vrem să ne facem datoria și să ajutăm cu ce putem, dar nu în aceste condiții. Am cerut minimum de siguranță, așa cum spun și legile în vigoare, dar totuși, nimeni nu face nimic pentru noi…Sunt încălcate ordonanțele din toate punctele de vedere. Este normal așa ceva? Nu toată lumea ar trebui să se supună acestor ordonanțe? Sau noi suntem doar niște bieți rezidenți…carne de bătaie?? Nu mai zic că niciodată pe aceeași tură nu suntem aceleași persoane, ne mixăm. Deci riscul de infecție este enorm. Mulți dintre noi locuim cu familiile, unii au copii mici sau sunt persoane gravide”

Vlad Voiculescu spune că nu au fost nicicând mai multe spații disponibile în București şi nu a fost nicicând mai ușor să folosești tehnologia pentru a organiza un call-center cu oameni care fac asta de la casele lor.

“Cu toate astea, în condițiile în care pe stradă nu e voie în grupuri mai mari de 3 persoane iar la nunți, botezuri sau înmormântări nu pot participa mai mult de 8 persoane, Gabriela Firea adună 700 dintre viitorii medici ai țării ăsteia pe Arena Națională”, adaugă el.

Voiculescu continuă: “Mie, la ora asta, îmi lipsesc cuvintele să calific decizia Gabrielei Firea, precum și acceptarea acesteia de către Guvern. Dar ce știu sigur este că dacă există o singură cauză pentru care societatea noastră a ajuns așa cum este astăzi, aceea este că ne-a păsat prea puțin de nedreptățile care nu ne afectau direct, prea rar am găsit puterea să ne revoltăm și să facem ceva atunci când unuia mai mic, mai slab decât noi îi era făcută o nedreptate. O nedreptate trebuie denunțată. Un abuz trebuie oprit. Haideți să facem ce ține de noi ca viața altor medici să nu mai fie pusă în pericol!”.