Antena Group a cumpărat în luna august fostul sediu al Institutului
de Cercetări Alimentare (ICA) confiscat de la Dan Voiculescu după ce a fost
trimis în închisoare.

În urma licitației ANAF din 20 august, a patra oară când imobilul
de 29.220 mp din strada Gârlei 1D a fost scos la licitație, Antena Group a plătit
43 de milioane de lei fără TVA – 51 de milioane de lei cu TVA, adică peste 10
milioane de euro, scrie g4media.

Licitația a pornit de la suma de 51 de milioane de lei fără
TVA și s-a ajuns la negociere directă întrucât s-a prezentat doar Antena Group.
Banii au fost virați în conturile ANAF în termenul de 5 zile lucrătoare.

Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a pronunțat sentința definitivă de condamnare a lui Dan Voiculescu în 2014, a spus că suma nu se scade din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA și că imobilul ar trebui confiscat din nou.

Produsul infracțional e compus din 4 imobile confiscate de
la Dan Voiculescu, dar nevalorificate încă din cauza litigiilor deschise de
mogulul Antenelor (cu excepția fostului sediu ICA vândut pe 20 august): fostul
sediu al Antenelor din Șoseaua București-Ploiești, turnul Grivco, un teren din
strada Gârlei 1B și fostul sediu ICA vândut pe 20 august Antenei Group.

”Beneficiarul real al Antenei Group este Dan Voiculescu. Statul
ar trebui să recupereze din nou imobilul cumpărat de Antena Group de la ANAF
având în vedere că în patrimoniul domnului Dan Voiculescu a intrat din nou
acest bun. Ministerul Agriculturii, parte civilă (păgubită – n.r.) în dosar,
poate face o cerere ca bunul intrat în patrimoniul domnului Dan Voiculescu,
beneficiar real al Antena Group, să fie trecut în patrimoniul Ministerului Agriculturii
pentru repararea prejudiciului de peste 60 de milioane de euro”, a declarat
judecătoarea Camelia Bogdan potrivit g4media.com.

Post-ul Antena Group a cumpărat la licitație fostul sediu al ICA confiscat de la Dan Voiculescu apare prima dată în Libertatea.