În urma expertizei ADN-ului din fragmentele de os găsite în
butoiul cu cenușă din locuința lui Gheorghe Dincă din Caracal, acestea îi
aparțin Alexandrei Măceșanu.

”Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a
transmis DIICOT raportul de expertiză medico-legală prin examen ADN – expertiză
genetică judiciară – în ceea ce privește pe victima minoră M.A.M”, se arată
într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit acestora, concluziile raportului arată că ”analiza
genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate
din coletul cu fragmente osoase, găsite cu ocazia cercetării la fața locului în
cenușa din butoiul metalic de la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe, a
condus la evidențierea unui profil ADN unic, aparținând unei persoane de sex
feminin”.

”De asemenea, din raportul de expertiză medico – legală rezultă faptul că, persoana de sex feminin evidențiată în urma analizelor genetice a probelor biologice de os este victima minoră M.A.M, cu o probabilitate de 99,93%”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Chiar dacă antropologii și geneticienii de la Institutul Național de Medicină Legală au stabilit că există profilul ADN al Alexandrei Măceșanu în fragmentele osoase calcinate descoperite în ”casa grozei” din Caracal – fapt confirmat și de procurorul Felix Bănilă, șeful DIICOT -, lucrurile nu s-au simplificat.

Post-ul DIICOT: Dinții din cenușa găsită în casa lui Dincă îi aparțin Alexandrei apare prima dată în Libertatea.