Ministrul interimar al internelor, Mihai Fifor crede că Gheorghe
Dincă s-a jucat cu anchetatorii, iar individul cercetat pentru
oribilele crime de la Caracal „e un om care se vede că ştie bine
ce a făcut”. Fifor a dezvăluit că investigatorii verifică și
posibilele conexiuni ale lui Dincă în Italia, existând suspiciunea
unei rețele de trafic de persoane.

În primele zile Gheorghe Dincă „s-a jucat” cu
investigatorii, a spus ministrul interimar de interne Mihai Fifor,
iar în prezent se fac cercetări inclusiv pentru perioada când
acesta s-a aflat în Italia.

“Este un om care ştie ce face, care a arătat în ultimele zile că ştie să-şi joace investigatorii şi asta face. În primele zile cred că s-a jucat, efectiv, cu cei care investighează această dramă de la Caracal. E un om care se vede că ştie bine ce a făcut, care nu e la prima chestiune de acest gen. E interesant să vedem încotro se duce, să vedem ce a făcut în Italia, să vedem care este istoricul acestei persoane şi să vedem, desigur, dacă există conexiuni cu altcineva”, a spus Fifor, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului de interne se fac eforturi uriaşe în cazul
de la Caracal, peste 200 de lucrători al MAI fiind pe teren, alături
de procurorii DIICOT. Cazul este însă din ce în ce mai complicat.

“Pot spune fără niciun fel de rezervă că este o tragedie.
Sunt, iată, două săptămâni de când s-a petrecut această dramă
şi vă asigur că se fac eforturi uriaşe pentru a se încerca ca
foarte repede să se vină cu detalii noi, cu date noi, pentru că se
pare că pe zi ce trece este un caz tot mai complicat. (…) Nu vrem
să ne hazardăm în afirmaţii care ulterior să complice lucrurile.
Important este că se lucrează foarte atent, se adună probe şi
încercăm, încet, încet, să înţelegem cine este acest individ,
(…) să vedem în ce acţiuni a fost implicat”, a mai spus
demnitarul.

Post-ul Ministrul de interne Mihai Fifor: Gheorghe Dincă „s-a jucat, efectiv” cu anchetatorii apare prima dată în Libertatea.