Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a impus noi sancțiuni Rusiei pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal, așa cum reiese dintr-un comunicat emis de Casa Albă.

Donald Trump a semnat un ordin executiv conform căruia Statele Unite vor bloca împrumuturile instituțiilor financiare internaționale, precum Banca Mondială, către țări sancționate de Washington pentru folosirea armelor chimice sau nucleare, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Rusia a reacționat, precizând măsura va afecta și mai mult relațiile bilaterale deja tensionate.

Cred că asta are legătură în primul rând cu politica internă din SUASerghei Riabkov , viceministrul rus de Externe

Aplicarea de sancțiuni a fost anunțată la doar câteva ore de la expirarea tratatului de interzicere a armelor atomice cu rază medie de acţiune (INF), din care s-au retras atât SUA, cât şi Rusia, notează sursa citată.

În 2018, Statele Unite au sancționat Rusia, după ce s-a stabilit că agenți ruși au folosit neurotoxina Noviciok pentru a-l otrăvi pe fostul spion Serghei Skripal și pe fiica acestuia, Iulia, în orașul britanic Salisbury.

Potrivit Reuters, Moscova neagă în continuare aceste acuzații.

Post-ul SUA aplică Rusiei noi sancțiuni pentru otrăvirea lui Serghei Skripal apare prima dată în Libertatea.