Un muncitor a supraviețuit după ce a căzut cu schela de la o înălțime de 18 metri, în Brașov. Pe același șantier, un alt muncitor a căzut și el, dar de la o înălțime de cinci metri, în urmă cu două săptămâni.

Accidentul de muncă
s-a produs, marți după-amiază, pe șantierul unui mall din Brașov.

Poliţiştii din Braşov au deschis, marți, o anchetă pentru nerespectarea condiţiilor de securitate în muncă, arată Mediafax.

Bărbatul, în
vârstă de 48 de ani, a suferit mai multe traumatisme și a fost
transportat la spital.

„Cercetările
continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și
sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate
și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”,
a declarat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

În urmă cu două săptămâni, un alt muncitor a suferit mai multe traumatisme, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ cinci metri.

Citește și: Proiectul Ministerului Sănătății pentru marii arși. Condițiile în care pacienții vor fi transferați în străinătate

Post-ul Un muncitor a supraviețuit după ce a căzut cu schela de la 18 metri, în Brașov apare prima dată în Libertatea.ro.