1 Mai muncitoresc, made in America. Cum a apărut Ziua Internațională a Muncii și de ce este importantă pentru drepturile salariaților din toată lumea

1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, este deseori asociată în România cu comunismul, numai că realitatea nu este deloc așa. Sărbătoarea a apărut în contextul grevelor din Statele Unite ale Americii din secolul al 19-lea. Mai exact, este vorba despre mișcarea pentru drepturile muncitorilor.

Mai întâi, în 1882, Matthew Maguire, un mașinist, a propus o Zi a Muncii în data de 1 septembrie.

Ulterior, în 1884, Federația Comerțului Organizat și Uniunile Muncitorilor – precursoarea Federației Americane a Muncii – a cerut ca programul de muncă ar trebui să fie de 8 ore pe zi.

Inițial, radicalii și anarhiștii au crezut cerința drept prea reformistă.

Solicitarea a fost reiterată în cadrul unei proclamații din data de 1 mai 1886.

Mai bine de 250.000 de oameni au ieșit pe străzi în Chicago. Ulterior, peste 300.000 de muncitori din cadrul a mai bine de 13.000 de firme au intrat în grevă.
În Chicago, un număr de 40.000 de lucrători și-au părăsit posturile.

În doar două zile, pe 3 mai 1886, numărul celor care au refuzat să lucreze a ajuns la 100.000.

Mai trebuie menționat și că timp de câteva luni luni, poliția a bătut muncitorii pe unde îi prindea.
Masacrul din Piața Haymarket
Din cauza furiei adunate, a fost anunțată o adunare publică în data de 4 mai 1886. Dar doar 3.000 de oameni au apărut în Piața Haymarket din cauza vremii reci.

Mulțimea a rămas calmă, dar doi detectivi s-au dus la poliție ca să anunțe că limbajul unui vorbitor este inflamator. Poliția a început să disperseze mulțimea, iar o bombă a fost aruncată înspre polițiști. Lumea a dat vina pe anarhiști sau pe agenți provocatori ai poliției, însă nu se știe cu adevărat cine a aruncat-o.

Cert este că poliția început să tragă în lume. În acea zi 8 politiști au fost unciși și alți 16 răniți. Și între demonstranți au existat foarte multe victime, dar numărul lor adevărat este necunoscut.

În ziua următoare, 5 mai, forțele de ordine din Milwaukee, Wisconsin, au tras asupra unei mulțimi de greviști, ucigând 7 muncitori, inclusiv un elev și un om care își hrănea găinile în curte.

Opt lideri sindicali și anarhiști – Albert Parsons, August Spies, Samuel Fielden, Oscar Neebe, Michael Schwab, George Engel, Adolph Fischer și Louis Lingg – au fost acuzați de crimă. Au fost condamnați la moarte, deși doar trei dintre aceștia au fost prezenți la miting și au fost mereu în văzul mulțimii, astfel că era clar că nu ei au aruncat bomba.

Juriul care i-a condamnat era compus din afaceriști, iar procesul a fost doar de fațadă.

În data de 11 noiembrie 1887, Parsons, Spies, Engel și Fisher au fost spânzurați.

Louis Lingg, s-a sinucis în semn de protest față de pedeapsa nedreaptă cu o noapte înainte.

Restul organizatorilor, Fielden, Neebe și Schwab, au fost amnistiați de guvernatorul statului Illinois, acesta acuzând procesul nedrept.
Sperietoarea socialistă
După masacrul din Piața Haymarket, a apărut prima ”sperietoare roșie”. Din cauza propagandei derulate prin intermediul presei, socialismul a ajuns ”non-american”.

Imaginea comună a anarhistului a devenit un muncitor est-european, bărbos, cu o bombă într-o mână și un pumnal în cealaltă.

Totuși, idealurile enunțate au rămas.

În 1890, în cadrul unui congres derulat la Paris, sindicalistul Raymond Lavigne, a cerut demonstrații internaționale pentru a aniversa protestul din Chicago. Totuși, propunerea nu a fost adoptată oficial decât în 1891.

În data de 1 mai 1894 au avut loc alte revolte în SUA, în orașul Cleveland. Greva generală a ceferiștilor din Pullman, când 30 de muncitori au fost omorâți tot în 1894, și revolta din Cleveland l-au făcut pe președintele american de atunci, Grover Cleveland să decreteze 1 Mai drept Ziua Internațională a Muncitorilor pentru a comemora revoltele.

Ziua Muncii se sărbătorește și ea în SUA la începutul lui septembrie.

Chiar dacă la începutul secolului 20 guvernul SUA a încercat să pună bețe în roate celebării zilei de 1 Mai, astăzi sărbătoarea este oficială în 66 de țări de pe mapamond. Neoficial, această zi se celebrează în mult mai multe state la nivel mondial.
România a pierdut 3 milioane de muncitori și asta ne creează probleme
În România, 1 Mai era sărbătorită cu fast de către ”oamenii muncii” în perioada comunistă.

Între timp, însă numărul angajaților a scăzut masiv după Revoluția din 1989. Dacă în 1990, România avea 8,2 milioane de angajați, acum suntem la 5,5 milioane. Iar în perioada crizei economice, doar 4,5 milioane de români erau salariați.

Principalele cauze sunt închiderea fabricilor în anii ’90 și migrația masivă în Occident, România având aproximativ 4 milioane de români care lucrează în Vestul Europei.

În fapt, migrația este o problemă atât de mare, că România este a doua după Siria ca pondere a populației din afara granițelor în totalul populației, cu 17% din total.
Criza de mână de lucru ieftină
Acest lucru antrenează două efecte: criza de forță de muncă și colapsul sistemului de pensii.

Criza de forță de lucru ieftină este atât de mare în România încât au început să fie aduși muncitori din Vietnam sau China în țara noastră. Mai mult, ministrul Muncii din Pakistan a afirmat că țara sa ar putea trimite 500.000 de pakistanezi ca răspuns la solicitarea statului român.
2030, anul în care sistemul de pensii va cădea
Pe lângă criza de mână de lucru și ”importul” acesteia, un alt efect este că în curând nu va mai avea cine să plătească pensiile.

Mai exact, pensiile actualilor pensionari sunt plătite din contribuțiile actualilor angajați. În acest moment există 5 milioane de pensionari, potrivit datelor Ministerului Muncii, fără a pune la socoteală cei 300.000 de oameni cu pensii agricole.

Dar începând cu anul 2030 va începe să iasă la pensie generația ”decrețeilor”, ceea ce va face ca sistemul de pensii să fie sub o mare presiune financiară. Și asta pentru că în jur de 4-500.000 de români vor ieși anual la pensie, potrivit informațiilor prezentate de către cercetătorul Adrian Giugăl.

O altă problemă o constituie faptul că în România, peste 2 milioane de oameni reprezintă populația ”ocupată” în agricultură, adică țărani care trăiesc de pe zi pe alta în ferme de subzistență.

Iată datele:

În 2018, populația în vârstă de muncă (15-64 de ani) era 12,9 milioane de persoane, adică 66,2% din populația totală, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Dintre acestea, doar 64,8% o reprezintă populația ocupată, iar 2,9% sunt șomeri, adică 380.000 de persoane.
32,3% sunt persoane inactive, adică 4,1 milioane.
Populația ocupată reprezintă 8,68 milioane de români, dintre care 74,8% o reprezintă salariații. Asta înseamnă 6,49 milioane, însă acesta este numărul contractelor.
Numărul angajaților este însă în jur de 5,5 milioane, din cauză că anumite persoane au mai multe contracte.
Un procent de 24,2% din cele 8,68 milioane o reprezintă lucrătorii pe cont propriu și cei familiali. Acest lucru înseamnă 2,1 milioane de români.
Din totalul populației ocupate, 83,2% sunt în sectorul privat.
Dintre angajați, 1,2 milioane lucrează la stat, iar 4,4 milioane sunt în privat. Circa 870.000 au contracte parțiale de muncă.

Post-ul 1 Mai muncitoresc, made in America. Cum a apărut Ziua Internațională a Muncii și de ce este importantă pentru drepturile salariaților din toată lumea apare prima dată în Libertatea.ro.