Ion Rădoi, sindicalistul de la metrou, a ținut să transmită un mesaj românilor de Ziua Națională. Metrorex s-a aflat în pragul unei greve generale săptămâna trecută, și doar decizia judecătorilor a oprit colapsul care s-ar fi instalat asupra circulației din Capitală. Cel puțin din punct de vedere al transporturilor, Rădoi are speranțe de mai bine în următorii ani.

La mulți ani, români, la mulți ani, România și să sperăm că va fi din ce în ce mai bine! a transmis sindicalistul, aflat la Bruxelles la o conferință europeană pe probleme de transporturi. Rădoi participă la această manifestare alături de reprezentanții Metrorex și cei ai metroului din celelalte capitale europene, potrivit Digi24.

Dacă ar merge lucrurile bine, ar trebui ca România să revină în perioada interbelică, adică a 5-a țară la nivel european. Era un clasament cu care ne mândream, o dezvoltare economică corespunzătoare. Sper să fie de la un an la altul mai bine și cei care vor sărbători următorul centenar să se bucure altfel decât o facem noi azi vede președintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou viitorul României, cel puțin în materie de infrastructură.


Citește și: GALERIE FOTO| Cele mai frumoase fotografii de la parada de 1 Decembrie din București


 

Post-ul Ion Rădoi, sindicalistul de la metrou, mesaj de Ziua Națională: ”Ar trebui ca România să revină în perioada interbelică” apare prima dată în Libertatea.ro.