Patronul firmei de camioane, care a murit în accidentul produs în localitatea Bengeşti Ciocadia, avea 125.000 de euro în mașină. Cătălin Guțu a murit la 33 de ani, strivit de plafonul unui BMW pe care l-a condus cu viteză în noaptea de joi spre vineri.

Tânărul a pierdut controlul autoturismului și s-a răsturnat în afara șoselei.

Surse citate de gorjeanul.ro susțin că polițiștii au găsit aproape 125.000 de euro în mașina lui Cătălin Guțu. Banii ar fi fost predați familiei bărbatului.

Bărbatul, care a murit în urma accidentului violent din Bengești Ciocadia, era patronul unei firme de camioane din Baia de Fier.

„Un tânăr din Baia de Fier a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, fiind prins sub autoturism. Se afla singur în mașină. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, conform sursei citate.

Potrivit Gorjeanul, Cătălin Guțu, zis „Piciu”, era tatăl unui copil și îl aștepta pe al doilea, soția lui fiind însărcinată. Tatăl tânărului este profesor, iar mama acestuia a fost secretara primăriei din localitate.

„Un băiat de nota 10. Mergea acasă la Târgu-Jiu, locuia la Târgu-Jiu. El venea în fiecare zi aici, seara mergea acasă. Este băiatul fostei secretare de la primărie, dânsa a ieșit la pensie. Este o tragedie. Un băiat extraordinar. O familie extraordinară. E o pierdere pentru comuna noastră. Era un om activ, făcea și acte de caritate. Nu știu ce s-a întâmplat.”, a spus primarul comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu.

sursă foto: Gorjeanul


Citește și VIDEO ȘOCANT – SECRETELE „COLECTIV”: Minciunile care au dus la viermi pe rănile pacienților din România. „În niciun raport medical al arșilor transferați în străinătate nu au fost consemnate analizele legate de bacteriile nosocomiale depistate!”


 

Post-ul Cătălin Guțu, patronul firmei de camioane care a murit în accidentul din Bengeşti Ciocadia, avea o sumă uriașă de bani în mașină apare prima dată în Libertatea.ro.