Aplicațiile mobile pentru taxi vor funcționa în continuare în București, după ce justiția a dat câștig de cauză unei companii care oferea servicii de taxi direct de pe telefonul mobil. Mai exact, firmele care oferă servicii de taxi direct prin aplicații nu mai sunt obligate să dețină dispecerat, așa cum a decis Primăria Capitalei și Consiliul General al Municipiului București printr-o hotărâre. Decizia Curții de Apel București este însă provizorie, până la finalizarea procesului pe fond. În București fucționează mai multe aplicații de acest fel, dar procesul a fost deschis de Star Taxi.

Primăria și CGMB au decis la sfârşitul anului 2017, ca firmele care operează aplicaţiile de taxi erau obligate să fie arondate unui dispecerat. În prezent, comanda se efectuează direct către șofer, într-un mod similar serviciilor Uber.

„Dispune suspendarea HCGMB nr. 626/19.12.2017 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de fond asupra acţiunii în anulare. Cu majoritate de voturi, obligă intimaţii pârâţi, Municipiul Bucureşti şi CGMB să achite recurentei reclamante suma de 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi recurs, reduse de instanţă”, se arată în hotârârea de joi a Curţii deApel Bucureşti, potrivit zf.ro.

Mai exact, hotărârea CGMB va fi supendată până la finalizarea procesului pe fond, prin care compania care operează aplicaţia Star Taxi a acţionat în judecată PMB şi CGMB pentru anularea aceste hotârâri.

Sursa foto: pexels.com


Citește și: Serviciu public pentru afaceri private. Gabriela Firea şi Marian Petrache, bani gratis pentru „rețeaua transportatorilor” din Ilfov


 

Post-ul Aplicațiile mobile pentru taxi vor funcționa în continuare în București. Judecătorii au decis că sunt legale apare prima dată în Libertatea.ro.