O pacientă, în vârstă de 83 de ani, a murit şi asistenta a fost rănită, weekend-ul trecut, după ce ambulanţa în care se aflau a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, la ieşire din localitatea Ileanda, județul Sălaj, către orașul Dej, județul Cluj.

„Azi (sâmbătă, 20 octombrie-n.r.), ora 19.04, pe Drumul Naţional 1C, în afara localităţii Ileanda, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări, şoferul unei ambulanţe, aflată în misiune, în timp ce conducea autospeciala pe sectorul de drum menţionat, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului, a trecut pe sensul opus de circulaţie şi a ieşit în afara părţii carosabile”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea.

„Ambulanţa transporta o femeie de 83 de ani, cu insuficienţă renală. În urma accidentului pacienta a intrat în stop cardio-respirator, în vreme ce o asistentă a suferit plăgi la nivelul capului şi este conştientă. Doi paramedici de pe o autospecială SMURD au făcut pacientei manevre de resuscitare, iar un paramedic a acordat prim ajutor asistentei de pe ambulanţă”, a precizat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, pentru Agerpres, care e menționat că, în pofida manevrelor de resuscitare, pacienta în vârstă de 83 de ani a murit, medicul de pe ambulanţa sosită în sprijin declarând decesul femeii.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale acestui eveniment.

Luna trecută, o altă ambulanță aflată în misiune, dar în județul Constanța, a intrat în zidul unei case după ce un TIR i-a tăiat calea.


Citește și… Joc pe calculator despre discriminare. Cine ajunge primul la finish: homosexualul, romul, punk-istul sau corporatistul?


 

Post-ul Pacienta moartă în ambulanță care trebuia sa o salveze, în Sălaj. Șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă apare prima dată în Libertatea.ro.