Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus, marți seara la TVR, că nu a mers la nunta fiului lui Liviu Dragnea pentru că ar fi însemnat să îi fie rușine de ea, că nu o putea face de dragul aparențelor și că decizia a fost luată în familie.

„A fi mers la nuntă şi a fi stat la masă, a socializa, mânca, a dansa, a ma simţi bine, ce face omul la nuntă, ar fi însemnat să îmi fie ruşine de mine. Vă spun sincer, având în vedere discuţiile şi mesajele care se întâmplase între mine şi domnul Dragnea. Decizia, în familie, de a nu participa, în primul rând pentru a nu fi ipocriţi şi să mergem la o nuntă de dragul aparanţelor. Şi într-o relaţie personală, şi într-una personală, a salva tot timpul aparanţele înseamnă a ajunge într-o fundătură, şi eu am decis să nu mai fiu în acestă fundătură de dragul aparenţelor, de a le salva şi de a ne preface că totul este bine, curge lapte şi miere, că este roz, ca pe urmă eu şi colegii mei din ţară să decontăm un management defectuos al domnului Dragnea”, a declarat Gabriela Firea la TVR.

Ea a explicat şi motivele pentru care a oficiat cucunia civilă.

„Am promis celor doi tineri că voi oficia cununia civilă cu mult înainte de a avea ultimele discuţii cu domnul Dragnea, din care a reieşit că nu va schimba nimic în atitudinea faţă de mine, şi am vrut să mă ţin de cuvânt faţă de cei doi tineri, pentru că ei nu au nicio vină şi în continuare consider că nu am făcut un lucru rău.Ar fi fost urât din partea mea să nu oficiez cununia civilă”, a precizat Firea.

În aceeași emisiune, Firea a continuat seria de atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Ea a reiterat faptul că nu a beneficiat de sprijinul lui Dragnea pentru proiectele primăriei și a vorbit și despre cum erau făcute numirile în Guvern.


CITEȘTE ȘI: Tatăl româncei moarte în Republica Dominicană acuză familia iubitului tinerei: „L-au ținut ținut 16 ore ascuns!”


 

Post-ul Gabriela Firea a explicat de ce nu a fost la nunta lui Dragnea Jr.: ”Ar fi însemnat să îmi fie ruşine de mine” apare prima dată în Libertatea.ro.