
Sfârșit tragic pentru un polițist din Iași, în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost implicat într-un grav accident de mașină, în timp ce căuta un copil dispărut. Omul legii și-a pierdut viața când a intrat într-o depășire și a lovit o altă mașină.
Copilul a fost găsit chiar în timp ce agentul pornise în misiune. Colegii polițistului l-au sunat, dar el nu a răspuns. Tragedia a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Polițistul în vârstă de 50 de ani a plecat în misiune cu autospeciala poliției, în căutarea unui copil de 10 ani, care a fost dat dispărut, potrivit Observator.tv. Pe șoseaua de centură a Iașiului, el a intrat într-o depășire și a izbit o mașină care venea din față. Grav rănit, polițistul a murit la spital. Celălalt șofer a scăpat cu răni ușoare.
Citește și
Post-ul Un poliţist din Iași a murit în misiune, în timp ce căuta un copil dispărut apare prima dată în Libertatea.ro.