Roslyn urmează să lovească largul coastei de vest a Mexicului, în acest weekend, arată prognozele, potrivit CNN. Furtuna va deveni tot mai puternică, până la categoria 4, urmând să mai scadă în intensitate înainte de a lovi uscatul.

Roslyn a dezvoltat vânturi de peste 190 de kilometri la oră sâmbătă dimineața și se deplasează spre vest și nord-vest, paralel cu coasta de sud-vest a Mexicului, potrivit Centrului Național pentru Uragane.

Viteza susținută a vântului din Roslyn a crescut cu 96 de kilometri/h, într-o perioadă de 24 de ore, de vineri până sâmbătă dimineața, ceea ce înseamnă o intensificare rapidă.

Condițiile de uragan sunt prognozate de-a lungul coastei Mexicului până sâmbătă noaptea, aducând „vânt foarte puternic și un val de furtună periculoasă”, a spus Centrul Național pentru Uragane.

Las Islas Marias, un arhipelag aflat la aproximativ 96 de mile de coasta continentală, este sub avertizare de uragan începând de sâmbătă dimineața, precum și alte părți ale coastei mexicane

O avertizare de uragan este deseori emisă cu 36 de ore înainte de vânturile cu forță de furtună tropicală și orice pregătire făcută înainte de sosirea furtunii ar trebui să fie finalizată rapid.

Furtuna poate slăbi în intensitate înainte de a lovi uscatul, duminică, dar se estimează că va avea, mai mult sau mai puțin, puterea unui uragan înainte de a ajunge în statul mexican Nayarit, potrivit centrului pentru uragane.

Furtuna are un parcurs similar cu cel al uraganului Orlene, care a atins uscatul pe 3 octombrie, chiar la nord de granița Nayarit-Sinaloa, ca furtună de categoria 1, înainte de a se disipa mai departe în interiorul continentului. Orlene devenise o furtună de categoria 4, cu o zi înainte.