Judecătorul care a blocat decizia CCR, în vizorul Inspecției Judiciare: posibilă abatere disciplinară

Secția pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti, care a blocat decizia CCR.

„În raport de interesul public manifestat faţă de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluţionat cauza”, a anunţat, joi seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit sursei citate, „măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”.

Judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești, a decis joi, 24 aprilie, suspendarea și anularea hotărârii din 6 decembrie 2024 prin care Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigat de Călin Georgescu. Decizia Curții de Apel Ploiești, venită cu doar 11 zile înaintea noilor alegeri, nu a fost însă definitivă și a fost deja contestată.