
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a semnat marţi seară, 13 mai, la Antena 3, o hârtie pe care a scris că, dacă va fi ales președinte în dauna lui George Simion la alegerile din 18 mai, TVA nu va crește în mandatul său.
Întrebat despre posibilitatea creșterii TVA-ului de la 21% începând cu 1 iulie și de la 25% de la 1 ianuarie 2026, Nicușor Dan a susținut că acest lucru nu se va întâmpla dacă românii îl vor alege pe el.
„Ați declarat că dați în scris că nu crește TVA în mandatul dvs. Am hârtie, am și pix. Dați în scris?”, l-au întrebat jurnaliștii Antena 3, în cadrul dezbaterii din Parlament la care George Simion nu a venit. „Da”, a răspuns Nicușor Dan, apoi s-a dus la o masă aflată pe scenă, s-a așezat pe scaun, a scris și a semnat.

„Dacă vreți să citiți ce ați scris…” i-a spus moderatorul Mihai Gâdea primarului Capitalei. „Dacă voi fi președinte, TVA nu va crește în mandatul meu”, a răspuns Nicușor Dan.