Un bărbat de 58 de ani a fost amendat cu 500 de lei și dus încătușat la Poliție, după ce a avut un comportament recalcitrant și a amenințat forțele de ordine, sâmbătă, 26 aprilie, în timpul unui protest desfășurat în Piața Constituției din București. Este vorba despre Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul dac”.

Potrivit Jandarmeriei București, incidentul a avut loc în jurul orei 17:10, când bărbatul a refuzat să respecte recomandările jandarmilor, a tulburat ordinea publică și a amenințat cu acte de violență forțele de ordine.

În aceste condiții, jandarmii au fost nevoiți să-l încătușeze și să-l ducă la secția de poliție, relatează News.ro.

Cezar Avrămuță, cunoscut pentru comportamente similare în trecut, a fost sancționat conform art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991 (republicată), privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă de 500 de lei.

În plus, a fost întocmit un act de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”, conform art. 257 din Codul Penal.

„Stegarul Dac”, a fost plasat sub control judiciar marți, 1 aprilie, pentru că a împins un jandarm în fața Arestului Central al Poliției Capitalei. Printre altele, bărbatul nu are voie să vină la proteste timp de două luni și trebuie să poarte brățară de monitorizare.

În noaptea de 24 spre 25 martie 2025, Cezar Avrămuță a fost internat forțat la Spitalul de Psihiatrie Dimitrie Obregia după ce a escaladat o macara în sectorul 6 al Capitalei și a fluturat steagul României. Activistul a fost eliberat a doua zi dimineața.

Protestul din Piața Constituției a fost organizat sâmbătă, între orele 10:00 și 19:00, de Organizația pentru Apărarea Drepturilor și Intereselor Femeilor, în semn de protest față de discriminarea persoanelor cu dizabilități și pentru susținerea măsurii de majorare a pensiilor de handicap și de însoțitor.