Nicușor Dan îl critică pe șeful DNA, Marius Voineag: „Nu a mai anchetat mari cazuri de corupție de ani de zile”

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a susţinut în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că nu e mulţumit „deloc, deloc” de şeful DNA Marius Voineag.

„Nu văd nişte acţiuni”

„În mod cert, DNA-ul nu a mai anchetat mari cazuri de corupţie de ani de zile”, susţine Nicuşor Dan, care l-a criticat şi pe Procurorul General Alex Florin Florenţa:

„Nu văd o viziune managerială, nu văd nişte acţiuni care să fie direcţionate pe zone de infracţionalitate”.

Dacă va fi ales preşedinte, Nicuşor Dan spune că va negocia cu Parlamentul şi cu Guvernul schimbarea procurorului general şi al şefului DNA.

„Pe DIICOT mărturisesc că nu am o competenţă specifică şi am nevoie de o analiză”, susţine actualul primar general.

„Nu văd o viziune managerială”

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cum va reuşi să-i schimbe pe şefii Parchetelor, din moment ce ministrul Justiţiei face propunerile pentru Parchetul general, DNA şi DIICOT. În acest moment, ministrul Justiţiei este numit de PSD. 

„E vorba de un echilibru de putere între preşedinte, guvern şi Parlament. Bineînţeles că preşedintele nu îi impune, că nu este monarh, dar are nişte pârghii cu care să negocieze şi să obţine nişte lucruri favorabile. Pe DIICOT, mărturisesc că nu am o competenţă specifică şi am nevoie de o analiză. Însă, în mod cert, DNA-ul nu a mai anchetat mari cazuri de corupţie de ani de zile”, a spus Nicuşor Dan. 

De asemenea, Nicuşor Dan a mai fost întrebat cât este de mulţumit de activitatea şefului DNA, Marius Voineag. 

„Deloc, deloc. La fel, în ceea ce priveşte Parchetul General, nu văd o viziune managerială, nu văd nişte acţiuni care să fie direcţionate pe zone de infracţionalitate. În relaţia pe care noi, ca primării, o avem cu parchetele, văd nişte răspunsuri care se contrazic unele pe altele. Nu văd o direcţie a Parchetului”, a opinat Nicuşor Dan. 

Cum se fac numirile

Procedura de numire a procurilor-şefi (Parchetul General, DNA şi DIICOT) include trei instituţii: ministrul Justiţiei propune persoanele pentru şefia Parchetelor, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dă aviz consultativ, iar preşedintele României îi numeşte în funcţie.

Potrivit legii, şeful statului poate refuza o singură dată propunerile venite de la ministrul Justiţiei. Aşadar, e nevoie de o negociere politică în trei: preşedinte, guvern şi Parlament – prin majoritatea care susţine Executivul.

Procurorul General Alex Florin Florenţa şi şeful DNA Marius Voineag au fost numiţi în funcţie în martie 2023 de către preşedintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului de atunci al Justiţiei, Cătălin Predoiu. Mandatul acestora este de trei ani.