Un medic născut în SUA a fost anunțat de autorități că trebuie să părăsească imediat țara. „Limbajul părea destul de amenințător”

Lisa Anderson, medic din Cromwell, Connecticut, a declarat că a primit recent o scrisoare de la Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), prin care i se comunica: „Este timpul să părăsiți Statele Unite”, relatează NBC News.

Autoritățile americane pentru imigrație încearcă să încurajeze plecările voluntare – cunoscute sub denumirea de „autodeportare” – în condițiile în care numărul deportărilor rămâne similar cu cel din anul precedent.

Răspunsul autorităților americane

Problema este că Lisa Anderson, în vârstă de 58 de ani, s-a născut în Pennsylvania și este cetățean american. „Mesajul părea destul de amenințător pentru oricine căruia i s-ar putea aplica”, a spus Lisa Anderson.

Un oficial de rang înalt din cadrul DHS a explicat pentru NBC News că astfel de notificări sunt emise pentru persoane fără statut legal în SUA, dar, în anumite cazuri, e-mailurile ar fi putut ajunge și la cetățeni americani.

„Dacă o persoană aflată în situație neregulamentară a oferit un e-mail care nu îi aparține direct – cum ar fi adresa unui cetățean american de contact – este posibil ca aceste mesaje să fi fost trimise, din greșeală, unor destinatari neintenționați”, a declarat oficialul.

El a adăugat că Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierei (CBP) urmărește aceste situații și va analiza fiecare caz în parte.

„Pentru a fi clari: pentru un cetățean străin, prezența în Statele Unite este un privilegiu, nu un drept. Aplicăm legea în interesul național”, au mai transmis autoritățile.

A început să poarte tot timpul cu ea pașaportul american

E-mailul primit de Anderson vine la doar câteva zile după un incident similar: Nicole Micheroni, avocat specializat în imigrație din Boston și cetățean american, a primit același tip de mesaj în care i se cerea să părăsească țara în termen de șapte zile. Până marți, autoritățile nu au făcut pași suplimentari în acest sens.

Comentând situația din Boston, Lisa Anderson a precizat că ea nu are absolut nicio legătură cu imigrația. De la primirea mesajului, poartă tot timpul cu ea pașaportul american și a început să caute un avocat specializat în imigrație pentru clarificarea situației.

„Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că s-ar putea să existe mulți alții ca mine, care au ignorat mesajul crezând că este spam, fără să înțeleagă că ar putea avea o problemă reală”, a conchis Lisa Anderson.

Cazul semnalat vine în același timp în care mii de angajați din sistemul medical american au fost concediați într-o singură zi, prin e-mail, în plină revenire a rujeolei în SUA