Rusia spune că este gata să facă tot ce îi stă în putere pentru a rezolva problemele dintre Iran și SUA

Kremlinul a transmis, miercuri, că Rusia este pregătită să facă „tot ce îi stă în putință” pentru a sprijini găsirea unei soluții diplomatice la tensiunile dintre Statele Unite și Iran în privința programului nuclear al Teheranului, anunță agenția de presă AFP.

Moscova, care deține cel mai mare arsenal nuclear confirmat din lume, și-a consolidat relațiile militare cu Iranul după ce a declanșat ofensiva împotriva Ucrainei în februarie 2022.

„Federația Rusă rămâne pregătită să facă tot ce îi stă în putință pentru a contribui la soluționarea acestei situații pe cale politică și diplomatică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări adresate de AFP privind disponibilitatea Moscovei de a acționa ca garant al unui eventual acord.

Un deputat iranian sugerase anterior, într-un interviu acordat agenției de stat ruse RIA Novosti, că Rusia și China ar putea fi garanții comuni ai unui posibil acord viitor.

Rusia a lansat numeroase apeluri la calm după ce președintele american Donald Trump a părut, luna trecută, să amenințe cu bombardarea Iranului dacă acesta nu acceptă să poarte discuții privind restrângerea programului său nuclear.

Peskov nu a precizat dacă Rusia ar accepta oficial rolul de garant, spunând doar că Moscova „mizează” pe un al doilea tur de negocieri între Iran și Statele Unite.

Oficiali iranieni și americani au purtat săptămâna trecută discuții indirecte în Oman, cea mai importantă întâlnire între cele două părți de la retragerea lui Trump din acordul nuclear semnat în 2015.