
După ce candidatura lui Călin Georgescu la președinția României a fost invalidată de Biroul Electoral Central (BEC), susținătorii fostului candidat din iarna lui 2024 au ieșit în stradă.
Protestele au avut loc duminică seară, în fața sediului BEC, iar printre cei care au ieșit în stradă pentru a-l susține pe Călin Georgescu s-a aflat și Oana Zăvoranu, care a făcut live din mijlocul protestelor.
„Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții”, a strigat Oana Zăvoranu alături de alți protestatari, în timp ce se aflau în fața jandarmilor.
„Am luat de trei ori gaze, eram în prima linie”, a afirmat Alex Ashraf, soțul Oanei Zăvoranu.
Oana Zăvoranu l-a înjurat pe Tudor Chirilă
Apoi, vedeta a început să strige mai multe injurii la adresa altor celebrități din România, dar și a unor televiziuni.
„Tudor Chirilă, de ce nu veniți aici? Vedetele… influencerii”, a spus Oana Zăvoranu pe live-ul pe care l-a făcut pe TikTok. Și l-a înjurat pe artist, pe motiv că nu îl susține pe Călin Georgescu.

































Oana Zăvoranu, alături de ceilalți protestatari din stradă, au început apoi să înjure televiziunile din România, printre care Digi 24 și Antena 3. „Digi și Antena 3, are Soros doi căței”, a spus vedeta.
La un moment dat, mai mulți oameni care îi scriau mesaje Oanei Zăvoranu pe TikTok au acuzat-o pe aceasta că ar fi „sclavă”, moment în care atât ea, cât și Alex Ashraf, soțul ei, au început să folosească un limbaj suburban pe live și i-au atacat verbal pe toți cei care nu erau de acord cu ea.
Vedeta, atac și la Mihai Gâdea
Vedeta a continuat apoi atacul către persoanele publice, iar Mihai Gâdea a fost și el înjurat de Oana Zăvoranu în live-ul ei de pe TikTok.
Potrivit televiziunilor, în zona magazinului Cocor, protestatarii ar fi dat foc unor obiecte și au scos mai multe pavaje și borduri, pentru a arunca spre jandarmi.