
Biroul Electoral Central susține într-o decizie publicată duminică seară că a respins candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale deoarece a respectat decizia anterioară a Curții Constituționale care statua că acesta nu respectă democrația și a încălcat prevederile electorale.
„Biroul Electoral Central nu poate da prevalenţă analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale, tranşate deja de Curtea Constituțională. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curţii Constituţionale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carenţe să fie înregistrată şi să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituţională să fie pusă în situaţia infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia”, se arată în decizia BEC.
Ce se mai arată în decizia BEC, centrată exclusiv pe decizia Curții Constituționale:
„Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia (expressis verbis prevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democrația, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituționale actuale.
De altfel, anulând procesul electoral în curs şi dispunând reluarea în integralitate a acestuia (inclusiv cu privire la depunerea de candidaturi) ca urmare a conduitei candidatului de nerespectare a reglementărilor procedurii electorale, esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcția de Preşedinte al României.
În concluzie, atât timp cât instanţa de contencios constituțional a statuat deja cu privire la aspectele mai sus menționate, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral, apare ca irelevantă.”
știrea se actualizează