Două persoane au fost ucise și alte opt rănite într-un atac armat în Arkansas

Două persoane au fost ucise și alte opt, inclusiv un ofițer de poliție, au fost rănite într-un atac armat care a avut loc într-un supermarket din Arkansas, informează Reuters, care citează poliția statului Arkansas.

Focul a fost deschis la supermarketul Mad Butcher din Fordyce, un oraș de 3.200 de locuitori din Arkansas. “Atacatorul a fost grav rănit după ce a fost împușcat de forțele de ordine și a fost arestat”, a precizat poliția statală într-un comunicat de presă.

Potrivit postului de televiziune KTHV, şeriful comitatului Dallas, Mike Knoedl, a declarat că incidentul a fost “izolat”. Conform sursei citate, se așteaptă ca ofițerul de poliție rănit să supraviețuiască.

Guvernatorul Sarah Huckabee Sanders a declarat pe platforma de socializare X că a fost informată despre incident. “Sunt recunoscătoare forțelor de ordine și primilor respondenți pentru acțiunea lor rapidă și eroică de a salva vieți. Rugăciunile mele sunt alături de victime și de toți cei afectați de acest incident îngrozitor”, a spus ea.