
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 29 mai, legea de aprobare a OUG care prevede că solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii, informează Agerpres.
În baza acestei legi, solicitanţii acestei forme de protecţie au dreptul de a rămâne în România până la finalizarea procedurii de azil.
În cazul procedurii de determinare a statului membru responsabil cu examinarea cererii de azil, dreptul de a rămâne pe teritoriul României încetează la data efectuării transferului.
Ordonanţa de urgenţă a fost emisă inclusiv în contextul operaţionalizării, începând cu data de 7 martie 2023, a Sistemului de informaţii Schengen.
Guvernul a evocat, în urmă cu un an, la momentul emiterii actului normativ, conflictul din Ucraina şi fluxul masiv de persoane strămutate, care au condus la o „creştere exponenţială a cererilor de protecţie depuse pe teritoriul naţional, urmată de recunoaşterea protecţiei temporare pentru mai mult de 80.000 de persoane”.
Acestă situație a determinat ca personalul Inspectoratului General pentru Imigrări să fie supus unei presiuni semnificative, aspect ce a făcut necesar sprijinul experţilor Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil, fiind semnat Planul operaţional de sprijin pentru România.
FOTO: Hepta