Părinții studentei ucise în accidentul de la 2 Mai, față în față cu Vlad Pascu. „Îi merge bine la pușcărie. La mulți ani!”, spune tatăl Robertei Dragomir

La al șaselea termen din procesul în care este judecat pentru accidentul în care a ucis doi tineri, Vlad Pascu a fost în sala de judecată și a dat ochii, pentru prima oară, cu rudele victimelor. Părinții Robertei Dragomir au mărturisit, după terminarea ședinței de judecată, cum a fost întâlnirea cu cel care le-a ucis fiica.

„M-am uitat la Vlad Pascu în permanență”, a mărturisit Cătălin Dragomir, tatăl studentei de 20 de ani care a fost ucisă cu mașina în noaptea de 19 august anul trecut. 

„Mi s-a părut trufaș, fals”, spune Cătălin Dragomir. „El s-a uitat la mine de câteva ori și s-a simțit probabil, nu știu, intimidat. Dar nicio clipă nu a lăsat capul în jos, din contră, era parcă mai trufaș.”

Când reporterii l-au întrebat „ce ar fi vrut să-i spună lui Vlad Pascu”, tatăl Robertei a spus că nu are ce discuta „cu acest personaj, vreau să-și ispășească sentința și cu asta basta”. Dar, adaugă el, a observat că „îi merge bine în pușcărie lui Vlad Pascu. La mulți ani! Dacă părinții acasă nu au avut grijă de el, că era slăbuț, era vai de el… Acum îi merge bine!”

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei

Despre ședința de judecată de la termenul de joi unde, după recuzarea judecătoarei Popoviciu, a preluat dosarul președinta Judecătoriei Mangalia, tatăl Robertei Dragomir spune că „nu este „un pas înainte”, nu este „o victorie”, este o apropiere de normalitate”.

 „Nu părea speriat, era liniștit”

La rându-i, Livia Dragomir, mama Robertei Dragomir, a mărturisit că, atunci când lui Vlad Pascu i s-a dat cuvântul în sala de judecată, iar el a spus că nu are nimic de declarat, ea și-ar fi dorit ca „măcar să spună că, nu știu, regretă, deși nu cred că regretă. Nu părea speriat, era liniștit”, adaugă ea.

Livia Dragomir, mama Robertei

Spune că Pascu, aflat în boxa arestaților și flancat de doi jandarmi și doi polițiști de penitenciar, „nu se uita în sală, se uita mai mult spre avocații lui. Arăta foarte bine, nu părea că vine de unde vine…”

Când noua judecătoare, Claudia Berevoescu, l-a întrebat dacă vrea să fie prezent în sala de judecată și la următoarele termene, Vlad Pascu a spus că da, iar mama Robertei recunoaște că a mirat-o atitudinea lui. Dar „probabil că nu se aștepta să fie așa atmosfera, cred că îi era frică de reacțiile noastre”, explică ea.

De cealaltă parte, avocatul Adrian Bendeac, unul dintre apărătorii lui Vlad Pascu, a precizat, la finalul procesului, că prezența clientului său în sala de judecată, la următoarele termene „va asigura o normalitate a acestui proces, a desfășurării lui, în condiții în care să nu planeze suspiciuni asupra nimănui”.