
Două rezervoare cu vin s-au spart brusc la o distilerie, făcând ca peste 2 milioane de litri de vin roşu, bun de consum, să inunde drumurile locale din satul Sao Lourenço do Bairro, vestul Portugaliei.
Potrivit Diaro de Coimbra, citat de News.ro, cei 2.000 de locuitori ai satului au fost luați prin surprindere, duminică, de revărsarea pe străzile micuței localități a „torentului roșu”.
Acesta s-a revărsat pe străzile din Sao Lourenço do Bairro, în condițiile în care distileria este situată pe un teren în pantă.
Vinul care s-a scurs din cele două rezervoare a inundat străzile din apropiere şi a intrat în cel puţin o pivniţă privată.
🇵🇹🍷 INSOLITE | Les rues de Sao Lourenço do Bairro, au #Portugal, ont été inondées de vin rouge après que deux cuves de la distillerie locale ont éclaté.👉 2,2 millions de litres ont été déversés.pic.twitter.com/pHTawhjhHl
— Cerfia (@CerfiaFR) September 11, 2023
Autorităţile au reuşit să împiedice ca lichidul să se scurgă în râul din apropierea satului, iar compania care deține distileria a anunțat că a recuperat o parte din alcool, care a fost transportat la o fabrică de prelucrare.
„Regretăm profund incidentul”, a transmis compania într-un comunicat, după ce localnicii au protestat pe străzile transformate în adevărate canale de scurgere a vinului.