Planul roșu de intervenție a fost activat pe E85 în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui accident rutier produs între Călimănești și Pufești, județul Vrancea, în care a fost implicat un autocar care transporta pasageri din Republica Moldova, informează Ziarul de Vrancea.
În urma incidentului, opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre acestea fiind ulterior transportate la spital.
La nivelul judeţului Vrancea a fost declanșat Planul roșu de intervenție, care a presupus suplimentarea resurselor la fața locului.
„Un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe sensul de mers înspre Adjud, a ieşit în afara părţii carosabile, pe DN2-E85, în localitatea Pufeşti. Autocarul avea ca destinaţie Republica Moldova. În urma evenimentului, din cei 44 de pasageri, două persoane au fost rănite, iar şase au suferit atac de panică”, a precizat ISU Vrancea.
Două victime conștiente au fost transportate la spital, una cu echipajul SAJ și una de către echipajul SMURD, potrivit ISU Vrancea.
Ceilalţi pasageri au refuzat serviciile de cazare oferite de autorităţile vrâncene, fiind preluaţi ulterior de un autocar al firmei de transport pentru continuarea traseului.
Un echipaj ISU Vrancea asigurat zona, până când bagajele au fost preluate de reprezentaţii firmei de transport.
Șoferul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
FOTO: ISU Vrancea