Agenții Gărzii Civile au arestat o româncă în vârstă de 39 de ani, în calitate de presupus autor al mai multor tâlhării cu violență și furturi prin metoda cunoscută sub numele de „îmbrățișare afectuoasă”, relatează cotidianul iberic Ok Diario. Românca a fost surprinsă de camerele de supraveghere dintr-o parcare, chiar când comitea un astfel de jaf.

Metoda este una extrem de folosită și autorul comite tâlhării asupra bătrânilor, care sunt îmbrățișați în ceea ce apare a fi un gest de mulțumire pentru că au răspuns la o întrebare. Îmbrățișarea este un truc, deoarece astfel sunt de fapt furate bijuteriile sau portofelul victimei, după cum a raportat Garda Civilă.

Și dacă, precum în videoclipul de mai jos, victima opune rezistență, hoțul nu ezită să folosească violența.

În cazul româncei, jafurile au avut loc în orașul Pilar de la Horadada, din Alicante. Imaginile au fost surprinse în parcarea terenului de golf Las Ramblas, din Orihuela Costa.

<div style=”position:relative;padding-bottom:56.25%;height:0;overflow:hidden;”> <iframe style=”width:100%;height:100%;position:absolute;left:0px;top:0px;overflow:hidden” frameborder=”0″ type=”text/html” src=”https://www.dailymotion.com/embed/video/x8kd1gl?autoplay=1″ width=”100%” height=”100%” allowfullscreen title=”Dailymotion Video Player” allow=”autoplay”> </iframe> </div>

Femeia încearcă să-l îmbrățișeze pe bătrân, care realizează imediat că este jefuit și încearcă să se apere. Îmbrățișarea afectuoasă a femeii, în fața rezistenței victimei sale, se transformă în violență. Și între cei doi începe o luptă.

Arestarea face parte din așa-numita Operațiune Jewel23. Judecătoria din Orihuela a dispus arestarea provizorie a româncei. Ea a fost prinsă pe 27 martie, după două luni de cercetări. Poliția spaniolă a intrat în alertă în ianuarie, când au fost semnalate mai multe astfel de jafuri în zonă.