Ziua de vineri a fost marcată de decizia Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga de a emite mandate de arestare pe numele președintelui Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copiilor, pentru deportarea forțată în Rusia a sute de copii ucraineni. Moscova a susținut că mandatele emise nu au „nicio valoare”, întrucât Rusia nu recunoaște jurisdicția Curții. Între timp, trupele din Bahmut susțin că forțele ruse au fost „parțial epuizate” în luptele pentru cucerirea acestui oraș, context în care, potrivit unui expert militar ucrainean, contraofensiva Kievului va începe după Paște.

07:10 – Acum 50 minute
18-03-2023

Atac în Zaporojie în timpul nopții

Forțele ruse au lovit regiunea sudică Zaporojie în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, distrugând o unitate de catering din orașul cu același nume, a anunțat primarul interimar, Anatolii Kurtiev, citat de The Kyiv Independent.

Unda exploziei a avariat clădirile de apartamente din apropiere, a precizat oficialul. Serviciile de urgență intervin la fața locului.

Potrivit administrației militare din regiunea Zaporojie, Rusia a folosit rachete de apărare aeriană S-300 pentru a ataca orașul.

Bombardamentele din Zaporojie au avut loc în contextul în care la sfârșitul zilei de 17 martie, Rusia a lansat un atac cu drone împotriva Ucrainei. Au fost raportate explozii în regiunile Dnipropetrovsk, Kiev și Jîtomîr.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Departamentul de Stat al SUA: Nu există nicio îndoială că Rusia comite crime de război în Ucraina

„Nu există nicio îndoială că Rusia comite crime de război și atrocități în Ucraina”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, potrivit Sky News.

Reacționând după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, departamentul a transmis, într-un comunicat, că cei vinovați de crime de război trebuie să fie trași la răspundere.

„Procurorul CPI este un actor independent și ia propriile decizii de urmărire penală pe baza dovezilor pe care le are în față. Susținem tragerea la răspundere a autorilor crimelor de război”, a precizat Departamentul de Stat.

Concluziile Departamentului de Stat anunțate la Munchen, potrivit cărora forțele ruse au comis crime împotriva umanității, sunt separate de decizia CPI, a precizat diplomația americană.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Apărarea antiaeriană a intrat în funcțiune și în regiunea Jîtomîr

Apărarea antiaeriană a început să acționeze vineri și în regiunea Jîtomîr, a anunțat guvernatorul regional Vitali Buchenko, potrivit The Kyiv Independent.

Rusia a lansat un nou atac în masă cu drone iraniene împotriva Ucrainei, fiind deja raportate explozii în regiunea Dnipropetrovsk și intrarea în funcțiune a apărării antieriene în regiunea Kiev.

Buchenko i-a îndemnat pe rezidenți să rămână calmi și să nu fotografieze sau să filmeze modul în care apărarea antiaeriană acționează.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Polonia: Putin ar trebui să fie judecat pentru „războiul barbar” din Ucraina

Putin ar trebui să fie judecat ca criminal de război alături de alte persoane vinovate de atrocitățile din Ucraina, afirmă purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, după ce CPI a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus, relatează Al Jazeera.

„Aceasta este o decizie importantă a Curții, care indică crime de război comise de aparatul de violență rusesc”, a declarat Piotr Muller, pentru agenția de presă poloneză de stat PAP.

„Vladimir Putin se află în fruntea acestei mașinării și ar trebui să fie judecat ca un criminal de război, alături de cei care pun în aplicare în mod direct și indirect războiul barbar”, a mai afirmat Muller.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Procurorul-șef al CPI spune că este posibil ca Putin să fie judecat la un moment dat pentru crimele sale de război

Este posibil ca președintele rus Vladimir Putin să fie judecat la un moment dat de Curtea Penală Internațională (CPI), a declarat vineri procurorul-șef al CPI, Karim Khan, potrivit CNN.

„Nimeni nu ar trebui să simtă că are un permis de liberă trecere”, a spus el.

„Cred că cei care cred că este imposibil (ca Putin să fie judecat, n.r.) nu reușesc să înțeleagă istoria, pentru că marii criminali de război naziști, (fostul președinte iugoslav Slobodan) Milošević, (fostul politician sârb bosniac Radovan) Karadžić, (fostul militar sârb bosniac Ratko) Mladić, fostul președinte (liberian) Charles Taylor, (fostul prim-ministru) Jean Kambanda din Rwanda, Hissène Habré (fostul președinte al Ciadului) au ajuns în fața instanței. Toți aceștia erau indivizi foarte puternici, și totuși au ajuns în săli de judecată, iar conduita lor a fost judecată de către judecători independenți. Și acest lucru ne dă, de asemenea, un motiv de speranță că legea poate, oricât de dificil ar părea, să fie supremă”, a declarat Khan.

Vineri, CPI a emis mandate de arestare pe numele lui Putin și al oficialului rus Maria Lvova-Belova, în legătură cu un presupus plan de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia.

„Cred că mesajul trebuie să fie că principiile de bază ale umanității ne leagă pe toți. Și nimeni nu ar trebui să simtă că are un permis de trecere gratuită. Nimeni nu ar trebui să simtă că poate acționa cu dezinvoltură și, cu siguranță, nimeni nu ar trebui să simtă că poate acționa și comite genocid sau crime împotriva umanității sau crime de război cu impunitate”, a precizat Khan.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Explozii raportate în regiunea Dnipropetrovsk, pe fondul unui atac cu drone

O serie de explozii au fost raportate vineri în Novomoskovsk, un oraș din regiunea Dnipropetrovsk, de către primarul Serhiy Reznik, informează The Kyiv Independent.

Anunțul edilului vine pe fondul unui atac cu drone efectuat de ruși asupra mai multor regiuni ucrainene.

Potrivit lui Reznik, serviciile de urgență se află la locul exploziilor.

El i-a îndemnat pe locuitorii din zonă să nu publice informații despre locul în care au loc atacurile și să nu facă fotografii.

Începând cu ora 22:22, ora Kievului, sirenele de raid aerian sună în regiunea Dnipropetrovsk și în mare parte din centrul și estul Ucrainei.

17 mart. – Acum 9 ore
17-03-2023

Explozii în regiunea Kiev, apărarea antiaeriană a intrat în funcțiune

Mai multe explozii au fost raportate vineri în regiunea Kiev de către administrația militară regională, informează The Kyiv Independent.

Apărarea antiaeriană ucraineană a intrat în funcțiune, potrivit administrației regionale.

Anterior în cursul zilei de vineri, administrația militară din regiunea Kiev a anunțat că rușii ar putea efectua un atac cu drone.

Administrația militară i-a îndemnat pe locuitori să rămână în case până când sirena de raid aerian va fi oprită.