Ies la iveală noi detalii din cazul fraudelor de la examenul pentru permisul auto din Ilfov. Întregistrări publicate de Digi 24 îi arată pe candidați care nu știu să citească încercând să silabisească niște cuvinte. Zeci de persoane sunt suspectate că au obținut permisul prin fraudă.

„Astrate odaie”. Astfel citește un bărbat propoziția „Cunoaște-ți drepturile”, potrivit înregistrărilor.

Polițistul de lângă el insistă apoi să citească și alte cuvinte „foarte simple” de pe un panou.

„Dacă știam, nu mai luam permisul pe bani!”, recunoaște atunci bărbatul.

Într-o altă înregistrare, un candidat citește un cuvânt pe litere: „M, a, n, d, aducere”.

„Deci ce scrii?”, întreabă polițistul, iar răspunsul bărbatului este: „mâna de aducere”.

Peste 50 de persoane sunt suspectate că au fraudat examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, după un mecanism pus la punct de un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, şi un bărbat de 28 de ani, care avea rol de „sufleor”. În cursul anchetei, polițiștii au constatat că unii dintre candidați nu știau să citească.

„Ca mod de operare, candidații urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte și în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul și să comunice în exterior cu «sufleorul», acesta din urmă transmițându-le răspunsurile. Suma solicitată pentru obținerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3.000 și 7.500 de euro”, a transmis IPJ Ilfov.

Instructorul și complicele lui au fost arestați, iar alte şapte persoane au fost puse sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.