Condițiile grele de trai și nesiguranța zilei de mâine afectează psihicul celor care locuiesc în tabăra de refugiați de pe insula Lesbos. Medicii care interacționează des cu migranții susțin că cele mai grave consecințe pot fi observate la copiii din tabără.
Gândită să adăpostească circa 3.000 de persoane, tabăra de migranți Moria de pe insula grecească Lesbos a ajuns să găzduiască circa 20.000 de oameni.
Aglomerarea este una dintre cauzele care provoacă disconfort major migranților. Rețeaua de electricitate, de exemplu, nu fost proiectată să facă față unui număr al locatarilor de șapte ori mai mare decât cel plănuit inițial și pică foarte des.
Nici despre alimente nu se poate spune că prisosesc, iar îngrijirea medicală este superficială, pentru că doctorii singurei unități de profil din tabără trebuie să consulte zilnic între 180 și 250 de pacienți.
Greutățile cu care se confruntă părinții lor sau celelalte persoane adulte care îi au în grijă îi afectează extrem de profund în special pe copiii de vârste mici ai migranților.
Doctorul Apostolos Veizis, directorul unității medicale care deservește tabăra Moria, le-a dezvăluit jurnaliștilor de la cotidianul german Bild drama cu care se confruntă cei care încearcă să-i îngrijească pe locuitorii lagărului.
În 2019 am avut internați patru copii din cauza tentativelor de suicid și alți 20 din cauza rănilor pe care și le-au provocat singuri.
Apostolos Veizis, medic în tabăra Moria
Potrivit psihologului Katerina Srahulkova, care lucrează zilnic cu locuitorii taberei ca membru al organizației internaționale ”Medici fără frontiere”, tentativele de suicid ale micuților ”sunt strâns legate de condițiile grele de viață din tabără. Copiii observă cât de mult suferă părinții și din această cauză încep să sufere și ei. Așa încep să vadă sinuciderea ca o posibilă soluție de ieșire din această situație ce pare fără ieșire”.
Minorii fără aparținători, cei mai vulnerabili
Specialistul susține că cel mai mult o îngrijorează situația copiilor fără aparținători. ”Uneori vorbim și cu părinții micuților, din dorința de a afla detalii din viața lor și de a-i informa despre starea psihică a copiilor. Dar există foarte mulți minori care sunt singuri aici, în Moria. Cu ei este cel mai greu. Trauma provocată de moartea sau pierderea părinților, faptul că nu au pe nimeni care să îi ocrotească, la care se adaugă de multe ori abuzurile sexuale, fizice și psihice la care au fost supuși îi face extrem de vulnerabili. Din păcate, din cauza condițiilor în care lucrăm, putea încerca doar să-i menținem pe linia de plutire, dar nu avem posibilitatea să pătrundem mai adânc în suferința lor”, a mai afirmat psihologul Katerina Srahulkova.